- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Şase ani de închisoare pentru şoferul din Craiova care a bătut un bărbat pe o trecere de pietoni
Şoferul din Craiova care a bătut un bărbat pe o trecere de pietoni, în urma incidentului victima pierzându-şi viaţa, a fost condamnat de Tribunalul Dolj la şase ani de închisoare, sub acuzaţiile de lovituri cauzatoare de moarte şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.
Şase ani de închisoare pentru şoferul din Craiova care a bătut un bărbat pe o trecere de pietoni (Imagine: Cristi Cimpoes/Mediafax Foto)
Cosmin Gigi Drăgan (22 ani), din Craiova, a fost condamnat, miercuri după-amiază, de Tribunalul Dolj, la şase ani de închisoare după ce, în luna aprilie, a lovit un bărbat de 62 de ani ani, pe motiv că traversa prea lent strada, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit portalului instanţelor judecătoreşti, la pedeapsa primită de la magistraţii Tribunalului Dolj tânărul a mai primit doi ani de închisoare, prin revocarea unei condamnări la doi ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la furt calificat, măsură luată de Judecătoria Târgu Jiu în 2009.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gabriel Cotabiță a murit la vârsta de 69 de ani
-
Peste 100.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale
-
În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia
-
Vin banii europeni. Cum pot companiile să obţină finanţare de peste 1 milion de euro şi ce condiţii trebuie să bifeze
"În baza art.83 Cod Penal, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de doi ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală 717/08.09.2009 a Judecătoriei Tîrgu Jiu şi adaugă această pedeapsă la pedeapsa aplicată inculpatului, urmând să execute opt ani de închisoare", se arată în sentinţa Tribunalului Dolj.
Decizia judecătorilor doljeni poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Craiova.
Tânărul a fost arestat, în 6 aprilie, de magistraţii Judecătoriei Craiova după ce, în 2 aprilie, a bătut un bărbat pe o trecere de pietoni. Cosmin Drăgan se afla la volanul unui autoturism BMW şi s-a enervat pentru că bărbatul, Pavel Rentea, ar fi traversat prea încet strada. Tânărul a fugit de la faţa locului, abandonându-şi victima în stradă.
Medicii de la SMURD ajunşi la faţa locului l-au găsit bărbat în stop cardio-respirator şi l-au transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, acesta decedând din cauza complicaţiilor.
Primăria Craiova a furnizat Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj o casetă cu înregistrarea video a incidentului, pe imagini putându-se vedea cum bărbatul este lovit în două rânduri, iar la scurt timp leşină.
Pe imagini se poate vedea cum tânărul îl loveşte pe pieton, după care, la câteva minute, Cosmin Drăgan se întoarce şi îl mai loveşte o dată. Victima îşi continuă drumul, alături de fetiţa de şase ani care îl însoţea, merge câteva zeci de metri, după care este abordată de un alt şofer care se interesează de starea sa. La scurt timp după discuţia cu şoferul, bărbatul se aşează pe o platformă de ciment aflată într-o intersecţie, după care leşină, nepoata sa aflându-se în tot acest timp lângă el.
Cosmin Drăgan este recidivist, fiind condamnat, în 8 aprilie 2009, de Judecătoria Târgu Jiu, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la furt calificat.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO