- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (03.07.2012, 10:03)
- Departamentul Eveniment , Valentin Anghel ,
Şase primari constănţeni, incompatibili din cauză că au fost membri în AGA unei regii de apă
Şase primari din judeţul Constanţa au fost declaraţi incompatibili de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), deoarece au deţinut simultan atât funcţia de edil, cât şi pe cea de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în Adunările Generale ale Acţionarilor de la SC RAJA SA Constanţa.
Urmărește
467 afișări
Şase primari constănţeni, incompatibili din cauză că au fost membri în AGA unei regii de apă (Imagine: Laszlo Mihaly/Mediafax Foto)
Potrivit ANI, primarii în cazul cărora s-a constatat încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor în mandatul 2008-2012 sunt Gheorghe Moldovan (edilul comunei Albeşti), Mugurel Viorel Mitrana (23 August), Florin Mitroi (Valu lui Traian), Traian Cristea (Costineşti), Nicolae Anghel (Castelu), Vasile Delicoti (Poarta Albă).
ANI afirmă că edilii, deţinând simultan şi funcţia de reprezentant în AGA al societăţii comerciale RAJA SA, au încălcat dispoziţiile Legii privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.
SC RAJA SA Constanţa este operator regional în domeniul alimentării populaţiei cu apă potabilă şi al epurării apelor uzate, care are un acţionariat format din Consiliul Judeţean Constanţa şi 33 de consilii locale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Marina SUA vrea să preia o fostă bază norvegiană subterană, ca punct logistic pentru operaţiunile din zona arctică unde patrulează submarinele ruseşti
-
Şefa FMI: Ameninţarea tarifelor impuse de Trump sporeşte incertitudinea economică globală
-
Rusia a început războiul cu o blocadă a porturilor ucrainene la Marea Neagră, dar acum situaţia s-a inversat
"Au fost identificate elemente în sensul încălcării legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor, deoarece, potrivit prevederilor art. 87, alin. 1), lit. f) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, «funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: (...) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional»", precizează cei de la ANI.
Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de trei ani.
În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicţia de trei ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unei stări de incompatibilitate.
Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilităţii, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.
Citește pe alephnews.ro: FT: Donald Trump și-a revizuit promisiunea de campanie de a pune capăt războiului din Ucraina în „24 de ore”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
J-Hope, membrul BTS, pleacă în turneul „Hope on the Stage”. Este primul turneu solo după încheierea serviciului militar
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Miracol după incendiile din Malibu, California! Singurele lucruri care nu au ars: „Dumnezeu există”
CANCAN.RO
Vine iarna în România! Orașele în care ninge săptămâna viitoare, potrivit meteorologilor Accuweather
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe