Şase răniţi după o explozie într-o fabrică de muniţii din Spania

Publicat: 31 01. 2025, 11:06
Actualizat: 31 01. 2025, 11:08

„Serviciile de urgenţă au tratat şase persoane, dintre care una grav rănită, după ce un rezervor a explodat la o fabrică din Javalí Viejo, în apropiere de Murcia”, a declarat serviciul regional de urgenţă pe platforma X.

Acesta a a localizat explozia în fabrica Rheinmetall Expal Munitions, filiala spaniolă a companiei germane de armament Rheinmetall. Cauzele exploziei sunt încă necunoscute.

Într-un comunicat de presă, autorităţile au explicat că au fost alertate la începutul după-amiezii în legătură cu „incidentul care a avut loc în fabrică, unde aparent un rezervor a explodat, provocând un incendiu care a afectat o pădure şi a rănit şase persoane”.

Victimele sunt şase bărbaţi, care suferă de diverse leziuni (arsuri, traumatism cranian, inhalare de fum, multiple traumatisme), potrivit aceleiaşi surse. Un altul, care nu a avut nevoie să fie transportat la spital, a fost tratat la faţa locului.

În urmă cu un an, alţi doi angajaţi ai fabricii au suferit arsuri în timpul unui alt incident.