Prima pagină » Social » Tabere pentru adulţi – unii fac „dezvoltare personală” sau se caţără pe munte, alţii învaţă cititul rapid

Tabere pentru adulţi – unii fac „dezvoltare personală” sau se caţără pe munte, alţii învaţă cititul rapid

Şomerii dărâmaţi vin să se repare psihic într-o tabără la Predeal, pe aproape 500 de euro; iubitorii de escalade îşi "cumpără" patru zile de căţărări în Bulgaria, cu 350 de lei; iar ciudaţii care vor să înveţe tehnica citirii rapide, o fac în taberele speciale, pe 1.000 de lei, informează Gândul.
Tabere pentru adulţi – unii fac „dezvoltare personală” sau se caţără pe munte, alţii învaţă cititul rapid
30 iul. 2010, 07:26, Social

După primul şomer care s-a cerut în tabără să-şi recapete încrederea în sine, s-au mai înscris şi alţii. Apoi, şi mai mulţi. De vara asta, şomerul depresiv va deveni o specie comună în taberele de dezvoltare personală ale programului „Body Mind Spirit”. Tabăra din luna august, cu tema „Încrederea în sine – cheia succesului”, este gândită special pentru această categorie de oameni. „Îi ajutăm să-şi depăşească depresia şi fricile, să înveţe să spere şi să redevină încrezători, astfel încât să o ia de la capăt. Am observat că mulţi oameni au devenit aşa în ultimul timp. Poate că cei care înainte de criză au avut mai mulţi bani au ajuns acum mai deprimaţi decât ceilalţi, care au avut mai puţini. Printre altele, îi învăţăm să-şi spună zilnic: «Voi reuşi! Pot!» Să nu abandoneze niciodată”, explică Daniela Cristea, coordonator de proiect.

Citeşte mai multe despre taberele pentru adulţi pe www.gandul.info