Scandal în CNSAS pe „Experimentul Piteşti”. Consiliul: Declaraţiile lui Hodor şi Demetriade, o ofensă

CNSAS anunţă joi că doi angajaţi ai instituţiei, Mădălin Hodor şi Mihai Demetriade, au vorbit în nume propriu când au jignit studenţii care au trecut prin „Experimentul Piteşti”. Consiliul a catalogat aceste afirmaţii drept o ofensă adusă celor care au suferit în regimul de detenţie comunist.

Urmărește
1602 afișări
Imaginea articolului Scandal în CNSAS pe „Experimentul Piteşti”. Consiliul: Declaraţiile lui Hodor şi Demetriade, o ofensă

Scandal în CNSAS pe „Experimentul Piteşti”. Consiliul: Declaraţiile lui Hodor şi Demetriade, o ofensă

„Autorii acestor declaraţii au acţionat în nume personal şi, deşi sunt funcţionari publici, nu au cerut acordul instituţiei pentru o poziţie oficială, instituţională, pe această temă”, se arată într-un comunicat al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).

Potrivit sursei citate, declaraţiile formulate de cei doi „sunt o ofensă adusă celor care au suferit în regimul de detenţie comunist şi prin asocierea numelui C.N.S.A.S., ei aduc prejudicii majore instituţiei”.

„Negarea crimelor comunismului în România constitue o crimă morală care demonstrează că nu s-a înţeles dimensiunea suferinţei din închisorile sistemului concentraţionar comunist, istorie de tristă amintire pentru mii de familii de compatrioţi”, a declarat Constantin Buchet, preşedinte al Colegiului C.N.S.A.S, în acelaşi comunicat.

Precizările vin după ce cercetătorul Mihai Demetriade a declarat, într-un interviu la FRI, că cercetările arată că nu este chiar sigur ca victimele Experimentului Piteşti au fost „victime până la capăt”.

„Explicaţia asta pedagogică este asta că a existat un actor represiv, şi anume Securitatea, care a pus în scenă experimentul ăsta pedagogic, care a avut nişte victime. Asta este o lectură foarte comodă simbolic, pentru că avem identificaţi represorii, avem identificată metoda şi avem identificate victimile. Iar cercetarea de arhivă dovedeşte că nu e foarte sigur că, de pildă, victimele au fost victime pînă la capăt. Deci complicitatea lor cu experimentul e cu mult mai subtilă şi mai adîncă”, a spus Demetriade.

Ulterior, istoricul Mădălin Hodor a scris pe Facebook că cei torturaţi în cadrul „Experimentului Piteşti” erau „doar nişte c...aţi cu ochi care se torturau între ei pentru un blid în plus”.

„Hodor asta are un nas cam suspect. De aici as incepe eu sa cercetez care e treaba cu individul asta." zice un baiat. Astazi, prietenul Mihai Demetriade a postat pe contul de Facebook un interviu al lui despre Pitesti. Ei, interviul asta, bazat pe cercetarile lui de ceva ani, cam da la temelia unuia dintre marile mituri ale carpetei cu Rapirea din Serai din CV-ul marilor istorici antucomunisti ai patriei. Care si-au cam construit niste cariere si au produs niste scrieri de toata jena, nu mai zic si niste filme bune de aruncat la cos.

Evident, si aici prietenii stiu de ce, cel mai tare au sarit de cur in sus trepanatii noii drepte, vexati nevoie mare ca le strica omul feng shui-iul cum ca bunicutii lor mici si verzi au fost victimele sovieticilor. Cand colo ce sa vezi? Legionarii aia drepti si buni erau doar niste c...ati cu ochi care se torturau intre ei pentru un blid in plus. Cu voluptate as spune. Mvaiii ce urlete! Cum nu le-a ajuns sa il injure pe Mihai, au descoperit ca suntem prieteni, ca sustinem USR si alte chestii. Si asa au ajuns si la nasul meu lung. Ca sa scutesc banii de investigatii va spun din capul locului ca nu sunt evreu, desi as fi onorat sa fiu. Pe de alta parte as avea sugestia sa incepeti investigatia din alta parte anatomica asimiltata de regula cu lungimea nasului”, se arată în postarea de pe Facebook a lui Hodor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici