Cei cinci traficanţi de ţigări au fost observaţi, marţi, de poliţiştii de frontieră în timp ce transportau mai multe colete voluminoase dinspre Ucraina spre România, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră.
Poliţiştii le-au strigat să se oprească, însă contrabandiştii au ignorat avertismentul şi au încercat să fugă, profitând de terenul accidentat şi de vegetaţia abundentă. Ofiţerii au tras un foc de armă în plan vertical, reuşind să-i prindă pe cei cinci, cu vârste între 19 şi 32 de ani, toţi din Vicovu de Sus.
În zona unde au fost reţinuţi cei cinci tineri au fost descoperite opt colete în care se aflau 15.600 de pachete de ţigări marca Doina, de provenienţă Republica Moldova. Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de aproximativ 110.000 lei, a fost confiscată de către poliţiştii de frontieră suceveni.
Poliţiştii de frontieră au întocmit acte premergătoare pentru trecere ilegală a frontierei şi contrabandă în formă agravantă, documente ce au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.
Poliţiştii, sprijiniţi de Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), au intensificat supravegherea frontierei de stat, în baza unor informaţii obţinute referitoare la contrabanda cu ţigări.