Fotbalistele spaniole, câştigătoare ale Cupei Mondiale, refuză să mai joace pentru naţională până când preşedintele Federaţiei nu demisionează. 56 de jucătoare, inclusiv toate cele 23 de jucătoare din echipa câştigătoare a Cupei Mondiale, au semnat o declaraţie prin care protestează.
Preşedintele Federaţiei de Fotbal din Spania, Luis Rubiales, a anunţat că nu va demisiona după ce a atins-o pe jucătoarea Jennifer Hermoso şi a sărutat-o pe buze în timpul ceremoniei de prezentare a trofeului. Jucătoarea a declarat că „în niciun moment” nu a fost de acord cu un sărut din partea lui Luis Rubiales.
Şeful Consiliului Sportului din Spania a cerut demiterea lui Rubiales şi a solicitat declanşarea unui eveniment de tipul „Me Too” în fotbalul spaniol.
Şi Guvernul spaniol a demarat o acţiune în justiţie pentru a-l suspenda pe Rubiales din funcţie, în timp ce şefa comisiei spaniole de fotbal feminin a demisionat în semn de protest.