Potrivit Poliţiei Alba, şoferul unui autoturism nu a păstrat distanţa regulamentară în mers şi a intrat în coliziune cu un echipaj SMURD.
”Şoferul unui autoturism, aflat sub influenta alcoolului,nu a păstrat distanta fata de echipajul SMURD si a intrat in coliziune cu acesta. În urma accidentului un paramedic a suferit leziuni şi a fosttransportat la spital. Conducătorul auto, în vârstă de 39 de ani, a fost testatcu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului si vătămare corporală din culpă”, potrivit Poliţiei Alba.
Ambulanţa SMURD aparţine de punctul de lucru Cugir, iaraccidentul s-a produs în timp ce aceasta se întorcea spre bază, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.
”Ambulanta se întorcea de la Compartimentul Primiri Urgenţe Cugir unde a predatun pacient. În urma accidentului, un paramedic din ambulanta a suferit un traumatism si a fost transportat la urgenţe pentru investigaţii”, potrivit ISU Alba.
Accidentul s-a produs pe strada Victoriei din Cugir.