- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (21.01.2020, 19:57)
- Departamentul Social - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Şcoala 133 din Capitală, închisă pentru 72 de ore, după ce 18 elevi au ajuns la spital în urma unei igienizări. Substanţele folosite la deratizare / Anunţul Primăriei Sectorului 4 - FOTO
Câteva sute de elevi ai Şcolii 133, din Sectorul 4 al Capitalei, au fost evacuaţi din sala de clasă, după ce au simţit un disconfort respirator. Anterior, în cursul zilei de marţi, clasa fusese igienizată, ca urmare a apariţiei unor cazuri de gripă. 18 copii au fost duşi la spital, iar Ministerul Sănătăţii a anunţat că şcoala va rămâne închise pentru 72 de ore.
Urmărește
6041 afișări
Alertă la o şcoală din Capitală
UPDATE Primăria Sector 4: Deratizarea în Şcoala 133 a fost efectuată cu substanţe omologate
Primăria Sector 4 informează, marţi seară, că firma care a făcut deratizarea în Şcoala 133 din Capitală a folosit substanţele Bionet A15 şi Insektum, ambele fiind omologate.
Primăria Sectorului 4 explică, într-un comunicat de presă, că situaţia a debutat în jurul orelor 14.00, adică în schimbul al doilea al cursurilor, când la cabinetul medical al unităţii de învătământ s-a prezentat o elevă de clasa a VIII-a, ce acuza dureri de cap şi stări de ameţeală.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Surse: Nicolae Ciucă demisionează din funcția de lider al partidului PNL, după EXIT POLL
-
Rezultate parţiale după numărarea voturilor din aproape 70% dintre secţiile de votare. Ciolacu pe unu, Georgescu pe doi, Simion pe trei. Lasconi pe 4, dar aşteptă marile oraşe
-
Alegeri prezidenţiale. Noi rezultate EXIT-POLL. Ciolacu scade, Lasconi şi Georgescu cresc
-
Primele declaraţii ale candidaţilor după exit-poll-uri. Ciolacu: Rezultatul ne confirmă că am făcut ceea ce trebuie pentru ţară / George Simion anunţă victoria deşi exit-poll-urile îl dau pe 4 / Lasconi: Speranţa este vie în România
Împreună cu conducerea şcolii şi a medicului şcolar, copila şi bunica acesteia au solicitat la 112 un echipaj medical.
Ulterior apelului telefonic la 112, la faţa locului s-au prezentat 9 ambulanţe, echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (inclusiv un echipaj C.B.R..N) precum şi echipe ale Direcţiei de Sănătate Publică.
„În timpul procedurilor de evacuare a unităţii de învăţământ, alţi 22 de elevi au acuzat o stare de rău, usturimi ale mucoasei nazale şi usturimi ale ochilor şi gâtului, aşa că aceştia au fost preluaţi de ambulanţe şi duşi la spitalele Marie Currie şi Grigore Alexandrescu din Capitală. Restul elevilor (aproximativ 500) au fost predaţi familiilor lor, în condiţii de maximă siguranţă”, mai precizează sursa citată.
În urma analizelor preliminare, s-a constatat că sursa potenţială a acestei situaţii a fost reprezentată de utilizarea unor substanţe de dezinfecţie ca urmare a descoperirii a trei cazuri de gripă tip A în unitatea de învăţământ.
„Astfel, în cursul zilei de ieri, 20 ianuarie 2020, societatea DEZINFECŢIE ŞI DERATIZARE SRL a efectuat manoperă de desinfecţie utilizând substanţele BIONET A15 şi INSEKTUM, ambele omologate”, se mai arată în comunicat.
În urma examenului clinic, s-a constatat că sănătatea copiilor nu este în pericol, iar cadrele medicale au dispus, după caz, măsuri în consecinţă.
„Pentru clarificarea tuturor aspectelor şi pentru luarea măsurilor ce se impun pentru ca activitatea didactică să se desfăşoare în condiţii de maximă siguranţă, Primăria Sectorului 4 şi toate celelalte instituţii implicate au decis suspendarea cursurilor la Şcoala Gimnazială nr. 133 pentru o perioadă de 48 de ore”, mai precizează Primăria Sector 4.
UPDATE Şcoala 133 rămâne închisă pentru 72 de ore. DSP continuă controlul
Şcoala 133 din Capitală va fi închisă pentru o perioadă de 72 de ore, în urma deciziei inspectorilor de la Direcţia de Sănătate Publică. Controlul DSP continuă, urmând a fi prezentat Ministerului Sănătăţii un raport.
„Urmare a primelor verificări, inspectorii DSPMB au luat ca prima masura închidere a operativă a unităţii de învăţământ pe o durată de 72 ore”, transmite Ministerul Sănătăţii.
Controlul Direcţiei de Sănătate Publică va continua, iar un raport va fi prezentat ministrului Sănătăţii Victor Costache.
Primăria Sector 4, după deratizarea din Şcoala 133: Procedura a fost respectată
Reprezentantul Primăriei Sector 4, Cristian Zărescu, a declarat că toată procedura de luni de deratizare a Şcolii 133 a fost respectată, drept pentru care elevii din tura de marţi dimineaţă nu au avut probleme. În schimb, elevii din tura de după-amiază au acuzat mai multe simptome.
„Acţiunea a avut loc aseară (luni, n.r.), în urmă solicitării unităţii de învăţământ. Este o procedura standard în astfel de situaţii, ni se solicită nouă la primărie o astfel de acţiune de dezinsecţie, iar noi solicităm societăţilor care au contract cu noi pentru a desfăşura astfel de activităţi. Ulterior societatea, care se ocupă de aceste activităţi, ia legătură cu unitatea şcolară şi vine să facă această dezinsecţie, asta s-a întâmplat aseară, a fost făcută această dezinsecţie. Dimineaţă nu a fost nicio problema, s-a făcut curăţenie, tura de dimineaţă nu a avut nicio problemă, adică toţi copiii care au învăţat în şcoală de dimineaţă nu au avut nicio problema. Câţiva elevi de la a două tură, de la tură de după-amiază, care au început la ora 12, au spus că simt, au ceva simptome, că ii ustură în gât şi că ii doare capul”, a declarat Cristian Zărescu, reprezentantul Primăriei Sector 4.
Potrivit sursei citate, după deratizare a trecut deja intervalul de 6 ore necesar.
„Toată procedura a fost respectată, s-a aşteptat 6 ore, aşa cum se spune, deci toată procedura a fost respectată, că dovadă că elevii din tură de dimineaţă au nu au avut nicio problema. (...) Nu ştiu cu ce soluţie, pentru că nu sunt de specialitate. Cu siguranţă firma este o firma autorizată, care poate să desfăşoare astfel de activităţi, este o firma care răspunde pentru activităţile sale şi cu siguranţă”, a mai spus aceasta.
UPDATE Insectum şi Bionet, substanţele folosite la deratizarea din Şcoala 133. Nu trebuie combinate-surse
Insectum şi Bionet sunt substanţele folosite la deratizarea de la Şcoala 133 din Capitală, potrivit procesului verbal al acţiunii, au informat reprezentanţii ISU. Potrivit unor surse apropiate intervenţiei, cele două substanţe nu trebuie combinate în cadrul unei deratizări.
Surse din intervenţia de la Şcoala 133 au precizat, pentru MEDIAFAX, că cele două substanţe folosite la deratizare, Insectum şi Bionet, nu trebuie folosite niciodată împreună.
Numărul copiilor care au fost transportaţi la spital după deratizare a ajuns la 18, informează Inspectoratul Şcolar.
Au fost evaluaţi, în total 23, de copii.
ISU, după deratizarea din Şcoala 133: Nu au fost depăşite pragurile de alarmare
Un număr de 15 copii au fost transportaţi la spital după deratizarea din Şcoala 133 din Capitală, iar în urma măsurătorilor efectuate de echipele de specialitate s-a constatat că nu au fost depăşite pragurile de alarmare.
Pana în acest moment au fost transportati 15 copii la spital: 13 la Grigore Alexandrescu şi 2 Marie Curie.
„În urma măsuratorilor efectuate de echipajul CBRN nu au fost depasite pragurile de alarmare”, transmite ISU Bucureşti-Ilfov.
La rândul lui, Bogdan Toma, reprezentantul ISU Bucureşti-Ilfov, a declarat că e vorba de 500 de elevi evacuaţi.
„Colegii mei de pe echipajul CBRN au efectuat măsurători, cu aparatură din dotare, în toate încăperile şcolii şi pe toate etajele. Rezultatele acestor măsurători nu au relevat faptul că în atmosfera s-ar fi depăşit concentraţiile normale de substanţă”, a spus Toma.
Cauzele stării de rău pe care au acuzat-o elevii
Reprezentanţii primăriei Sectorului 4 precizează că deocamdată nu se cunosc cauzele care au condus la stările de rău pe care mai mulţi elevi ai Şcolii 133 le-au acuzat marţi. Un număr de 23 de elevi au acuzat o stare de rău, iar 15 dintre ei au fost transportaţi la spital.
„Astăzi, 21 ianuarie 2020, în jurul orelor 14.00, la Şcoala Gimnazială nr. 133 din sectorul 4 a fost semnalată o posibilă intoxicaţie a mai multor copii.
Un număr de 23 de elevi au acuzat o stare de rău, usturimi ale mucoasei nazale şi usturimi ale ochilor şi gâtului, drept pentru la faţa locului au ajuns un număr de 9 ambulanţe şi mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov”, precizează primăria sectorului 4 într-un comunicat de presă.
Sursa citată arată că autoritatea locală şi ofiţeri ai ISU au asigurat evacuarea în regim de urgenţă a tuturor copiilor din şcoală.
„Momentan, nu sunt precizate cauzele stării de rău pe care au acuzat-o elevii, acestea fiind investigate de specialişţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi cei ai Primăriei Sectorului 4”, se mai arată în comunicat.
UPDATE Elevii de la Şcoala 133, care a fost evacuată, au fost transportaţi la altă unitate
Copiii de la Şcoala 133, evacuată după deratizare, au fost transportaţi la o altă unitate de învăţământ, la Şcoala 102, unde vor rămâne până când familiile îi vor prelua. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului, elevii nu au manifestat simptome grave.
„La momentul acesta, copiii sunt transportaţi la Şcoala 102 Eremia Grigorescu, care învaţă într-un singur schimb. Deci era goală (şcoala 102, n..r) ca să-i primească pe copii, până când familiile vor veni să-i ia”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Marina Manea, reprezentantul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.
Potrivit acesteia, niciunul dintre copiii de la Şcoala 133, evacuată după deratizare, nu a manifestat simptome grave.
DSP a trimis o echipă de inspectori sanitari la Şcoala 133 din Bucureşti
Direcţia de Sănătate Publică a trimis, la Şcoala 133 din Capitală, o echipă de inspectori sanitari pentru a începe o verificare după ce unitatea a fost evacuată în urma unei deratizări, informează Ministerul Sănătăţii.
„Urmare a situaţiei înregistrate la Şcoala 133, menţionăm că DSP Bucureşti a trimis la faţa locului o echipă de inspectori sanitari pentru a demara o verificare”, transmite Ministerul Sănătăţii, printr-o informare de presă.
De asemenea, DSP Bucureşti a contactat managerii spitalelor de copii Spitalul Clinic Grigore Alexandrescu şi Spitalul Marie Curie (unde au fost transportaţi 6 copii) pentru acordarea asistenţei medicale de specialitate.
UPDATE Şase copii au fost duşi la spital
Şase copii cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani au fost, până în prezent, transportaţi la spital după ce în Şcoala 133 din Capitală s-a efectuat o deratizare, informează ISU.
Până în acest moment, 6 copii cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani au fost transportaţi la spital - 4 au fost duşi la Spitalul Grigore Alexandrescu şi 2 la „Marie Curie”, informează reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov.
Circulaţia oprită în zona Şcolii 133 din Capitală pentru intervenţia ISU
Circulaţia este retricţionată, la ora transmiterii ştirii, în zona Şcolii 133, pentru a facilita intervenţia echipajelor ISU după ce mai mulţi copii au acuzat un disconfort în urma unei deratizări, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Brigăzii Rutiere.
Poliţiştii au aplicat restricţii în zona Şcolii 133 din Capitală, pentru intervenţia echipajelor ISU, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Brigăzii Rutiere.
Autospeciala pentru victime multiple, mobilizată la Şcoala 133
O autospecială pentru victime multiple a fost mobilizată, marţi după-amiaza, la Şcoala 133 din Bucureşti, după ce elevii au fost evacuaţi din cauza igienizării făcute anterior de Primăria Sector 4, 15 copii fiind acum evaluaţi medical la faţa locului, conform ISU Bucureşti.
UPDATE ISU: O elevă de la Şcoala 133, transportată la spital. La faţa locului acţionează trei ambulanţe
Una dintre elevele care era în Şcoala 133, evacuată, marţi, ca urmare a igienizării unităţii de învăţământ, a fost transportată la Spitalul „Marie Curie”, anunţă oficialii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti.
Conform sursei citate, este posibil ca elevii să se fi inhalat un gaz toxic.
„La caz au fost direcţionate ambulanţe SMURD şi un echipaj CBRN pentru a identifica sursa”, precizează reprezentanţii ISU Bucureşti.
În incinta şcolii acţionează două ambulanţe SMURD şi una de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov, pompierii şi paramedicii solicitând suplimentarea dispozitivului.
În plus, la faţa locului a mers şi primarul Sectorului 4, dar şi poliţişti de la Brigada Rutieră a Capitalei, pentru a fluidiza traficul din zonă.
Mai mulţi elevi ai Şcolii 133, din Sectorul 4 al Capitalei, au fost evacuaţi din sala de clasă, după ce au simţit un disconfort respirator. Anterior, în cursul zilei de marţi, clasa fusese igienizată, ca urmare a apariţiei unor cazuri de gripă, de către Primăria Sectorului 4, potrivit Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB).
Măsură de a nu permite accesul elevilor sau personalului în şcoală, timp de 24 de ore, de la dezinfectare nu a fost prevăzută în procesul verbal realizat după efectuarea dezinfectării, precizează sursa citată.
Prin urmare, şcoala a permis accesul elevilor şi personalului.
„Astăzi (marţi - n.red.), după ce acei elevi au acuzat disconfortul respirator, şcoală a anunţat şi salvarea şi pompierii”, precizează oficalii ISMB.
În prezent, elevii sunt duşi la Şcoala 102, care este goală, şi aşteaptă să fie preluaţi de părinţi.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: EXIT POLL 21:00 Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Marcel Ciolacu – 24,1%, Elena Lasconi 19,6%, Călin Georgescu 17,1% George Simion 13,8%
Citește pe www.zf.ro: Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: Elevi ai Liceului German din Arad, la spital, după ce în şcoală s-a făcut o dezinsecţie. Ministerul Sănătăţii anunţă un control de urgenţă | VIDEO, FOTO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
EXIT POLL Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Marcel Ciolacu – 25%, Elena Lasconi 18%, Călin Georgescu 16%, George Simion 15%
Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
De nerecunoscut! Cum a ajuns să arate Maria Sharapova, la 5 ani de la retragerea din tenis GALERIE FOTO
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe