Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Poliţia Judeţeană Braşov, zeci de poliţişti, în colaborare cu reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi ai Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor, fac opt percheziţii în municipiul Braşov, la sediul şi la şapte puncte de lucru ale unei firme, zece persoane urmând a fi duse la audieri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal de evaziune fiscală cu produse şi preparate din carne, ouă şi produse de panificaţie, instrumentat de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.
La percheziţii participă 45 de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului Criminalistic, Poliţiei municipiului Braşov şi Poliţiei
municipiului Săcele.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, prim-procuror Alina Popescu, deocamdată nu a fost stabilit un prejudiciu în ceea ce priveşte evaziunea fiscală, acesta urmând a fi calculat după verificarea actelor contabile ale societăţii.