- Home
- Social
- (11.09.2020, 20:31)
- Petronela Axinte
Şcoala de genii. Profesorii care îţi ajută copilul să calce pe urmele lui Bill Gates
- La Logischool, copiii învaţă programare pe calculator, de la vârsta de 6 ani
- Matei are 11 ani şi deja îşi devoltă singur jocurile preferate
- Părinţii plătesc 1.300 de lei pe semestru, pentru ca Matei să facă ceea ce-i place
Urmărește
685 afișări
Vrei altceva pentru copilul tău? Învaţă-l programare de mic. Matei abia a împlinit 11 ani, dar este expert în IT. Urmează cursuri de programare, iar după trei semestre are la activ peste 50 de jocuri pe care le-a creat de la zero. Părinţii îl încurajează, mai ales că a devenit şi foarte sigur pe el, de când învaţă programare. Matei se simte ca un peşte în apă, atunci când participă la aceste cursuri, care durează 90 de minute şi se fac o dată pe săptămână. Învaţă nu doar programare ci şi cum să îşi dezvolte alte abilităţi.
Dana a început să organizeze astfel de cursuri, în urmă cu aproape 2 ani, iar în acest timp, s-au înscris cam o mie de copii. Cu ei lucrează 15 instructori: studenţi şi absolvenţi ai Universităţii Politehnica. Cursurile se desfăşoară atât în săli special amenajate, cât şi în mediul online.
„Acum ştiu să programez jocuri. În spatele acestor jocuri sunt instrucţiuni şi variabile. În fiecare instrucţiune poţi scrie câte ceva şi atunci îţi alegi instrucţiunile şi variabilele şi îţi iese un joc”, spune Matei.
„Pe lângă partea de tehnologia pe care o dezvoltăm şi partea de programare, este stimulată gândirea algoritmică, gândirea creativă, modul de rezolvare a problemelor. Toate acestea sunt stimulate, iar abilităţile pe care le depind copiii le pot fi de folos şi în alte discipline şcolare”, este de părere Dana Ogrean, manager şcoală.
„Am luat această decizie cunoscându-l pe el şi văzându-l nesigur, auzindu-l mereu spunând cum ceilalţi colegi din clasă sunt buni la ceva, fie la matematică, fie la sport, au luat premii, au participat la concursuri. El mereu îmi repeta că nu e bun de nimic, că nu reuşeşte să facă nimic bun, ceea ce se regăsea şi în comportament, şi în atitudinea lui şi în viaţa de zi cu zi”, povesteşte mama lui Matei.
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe