Un adolescent din municipiul Bacău a fost surprins în imagini în momentul în care lovea cu mâinile şi picioarele un bărbat cu vârstă de aproximativ 50 de ani.
Într-o postare pe Facebook, un utilizator prezintă imagini video în care un adolescent se ceartă cu un bărbat pentru o sumă de bani. Conform imaginilor, adolescentul, care pare a avea 15-16 ani, îl ceartă pe bărbat şi îi cere să îi înapoieze banii unei tinere din zonă.
Lângă cei doi se mai află un individ, care pare a-l lua şi el la rost pe bărbat, solicitându-i, de asemenea, să îi dea banii tinerei.
În cele din urmă, adolescentul loveşte bărbatul cu mâinile şi cu picioarele fără ca cineva să intervină.
În urma postării, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău a confirmat că imaginile sunt filmate în oraş.
„Am văzut imaginile, sunt suprinse în zona de sud a Bacăului. Nu a fost depusă deocamdată vreo plângere, dar poliţiştii s-au autosesizat cu privire la imaginile apărute pe reţeaua de socializare şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, a declarant, luni, corespondentului MEDIAFAX, Cătălina Creţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.
În eventualitatea în care se va dovedi că suspectul are sub 15 ani, acesta nu va răspunde penal.
Utilizatorii care au văzut imaginile filmate le-au comentat susţinând că adolescentul ar fi un „copil-problemă”, iar alţii au spus că acesta este „fiu de profesoară”.