- Home
- Social
- PLOIEŞTI, (21.09.2017, 07:34)
- Laura Petrescu , Adriana Mit
Şcoli închise joi | Cursuri suspendate în Prahova, însă creşele sunt deschise. În Timiş, patru unităţi de învăţământ nu fac ore
Şcolile din judeţul Prahova rămân închise pentru cursurile care se desfăşoară dimineaţă, însă creşele sunt deschise, la solicitarea părinţilor. În judeţul Timiş cursuri sunt suspendate în patru unităţi de învăţământ.
Urmărește
1926 afișări
Şcolile din Prahova rămân închise joi dimineaţă, însă creşele sunt deschise
Autorităţile din Prahova au decis ca unităţile de învăţământ să rămân închise şi joi, din cauza condiţiilor meteo, însă numai pentru cursurile care se desfăşoară dimineaţă, elevii care învaţă după amiază urmând să meargă la şcoală.
Prefectul judeţului Prahova, Mădălina Lupea, a declarat că decizia a fost luată în cadrul şedinţei extraordinare a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, iar în cazul în care codul portocaliu de vreme rea se prelungeşte, vor fi suspendate cursurile şi pentru elevii care învaţă după amiază.
Primăria Ploieşti a anunţat că, în urma numeroaselor telefoane primite de la părinţii care au copii la creşele aflate în administrarea municipiului, joi, aceste unităţi preşcolare vor fi deschise.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Lasconi anunţă o întâlnire cu Nicuşor Dan: Nu văd cum aş putea să mă răzgândesc
-
Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, reacţie la implicarea sa în reţinerea primarului din Sinaia/ „Încă din vara anului trecut am depus numeroase sesizări către DNA şi alte organe competente"
-
Daniel David: Avem o problemă foarte mare cu numărul de profesori
Prahova se află, de miercuri de la ora 16, sub cod portocaliu de vreme rea.
În Buzău, potrivit Inspectoratului Şcolar, unităţile de învăţământ sunt deschise, chiar dacă judeţul se află sub cod portocaliu de vreme rea.
“În cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a hotărât ca unităţile de învăţământ din judeţul Buzău să îşi desfăşoare cursurile în program normal”, a declarat inspectorul şcolar general al IŞJ Buzău, Geta Burducea.
Potrivit acesteia, s-a luat decizia ca elevii să rămână în clase, sub supraveghearea profesorilor, în cazul în care instabilitate atmosferică va fi deosebit de accentuată, iar după diminuarea fenomenului meteo să fie preluaţi de către părinţi.
În judeţul Timiş, cursurile sunt suspendate, joi, în patru unităţi de învăţământ , după ce furtuna puternică de duminică a afectat clădirile în care funcţionează.
Este vorba de Colegiul "I.C. Brătianu", Colegiul Tehnic de Vest, Liceul de Arte Plastice din Timişoara şi şcoala din localitatea Bethausen. Decizia de a suspenda cursurile a fost luată pentru siguranţa elevilor, clădirile celor patru unităţi de învăţământ fiind afectate de furtuna de duminică. Liceul de Arte Plastice va fi închis întreaga săptămână, pentru că acoperişul unităţi de învăţământ a fost complet distrus de vântul puternic.
Miercuri, toate şcolile din judeţul Vrancea s-au închis de la ora 15, în urma unei decizii a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Şi şcolile din Dâmboviţa şi Prahova s-au închis miercuri, din cauza condiţiilor meteo. În Bacău, şcolile au rămas deschise.
Avertizarea cod portocaliu de vijelii pentru judeţele Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea şi Bacău expiră joi, la ora 10.00.
Citeşte şi: Un TIR încărcat cu baloţi de paie a luat foc | Circulaţia pe sensul către Piteşti al autostrăzii A1 Bucureşti – Piteşti se desfăşoară îngreunat
Citeşte şi: FOTO, VIDEO | Doi oameni, BLOCAŢI în maşină în Sinaia/ Grindină de mărimea oului de prepeliţă în Teleorman. Mii de oameni fără curent în Argeş, inundatii în Prahova şi Dâmboviţa
Citeşte şi: Gregorian Bivolaru, dat în urmărire internaţională de autorităţile finlandeze. A fost emis un mandat de arestare în lipsă pe numele său
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:58
Nicuşor Dan, despre o eventuală retragere din cursa electorală: Până pe 15 martie putem să analizăm
-
ieri, 22:54
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1065. Pentagonul confirmă că suspendarea ajutorului extern de către Trump nu afectează sprijinul militar pentru Ucraina / Şeful NATO cere SUA să continue înarmarea Ucrainei şi promite sprijin financiar european / Zelenski: „Trump trebuie să iasă victorios în încheierea războiului din Ucraina”