Şcolile se închid şi se închid şi se deschid peste noapte. Ştii deja asta, dar tot nu reuşeşti să-ţi adaptezi programul pentru a fi alături de copilul tău. Dacă ai fost inspirat şi ţi-ai înscris deja copilul la un after school, poţi sta liniştit. Acestea nu sunt instituţii de învăţământ, aşa că rămân deschise.
Cel puţin la Craiova, unde, pentru următoarele două săptămâni şcoala se mută în online, după ce rata de infectare a trecut de 3 cazuri la mia de locuitori.
Ionica Dumitraşcu este mama unui copil de clasa întâi. Băieţelul venea la after school după ce termina cursurile la şcoală. Acum, vine aici de la ora 8 dimineaţa.
„Pentru mine este foarte important. Eu şi soţul meu lucrăm de dimineaţă. Amândoi avem un program foarte încărcat şi ne este imposibil să ne ocupăm de activităţile copilului, de teme. Un after school este foarte important pentru noi”, spune ea.
Anca Dumitrescu, proprietarul after schoolului spune că în această perioadă cererile din partea părinţilor au crescut, însă grupele nu pot fi modificate. În schimb, pentru cei 80 de copii înscrişi deja aici, programul a fost modificat, iar copiii pot veni de la 8 la 17. Cadrele didactice de aici îi ajută să participe la cursurile online.
„Astăzi, de exemplu, au venit cu toţii de dimineaţă. Este puţin difierit, dar le şi uşurăm puţin programul. Adică ne şi jucăm în acest timp pentru că nu pot să stea numai în clase, dar se şi lucrează foarte mult pe ceea ce au de făcut pentru şcoală”, explică Anca Dumitrescu, proprietar After School Art Craiova.
11 cadre didactice se ocupă de copii. Aceştia îi ajută să-şi facă temele, dar şi să înveţe engleză şi germană, sau le ţin cursuri de dezvoltare personală. Pentru timpul pe care copiii îl petrec la after school, părinţii plătesc lunar 1100 lei pentru fiecare copil.
After schoolul are opt grupe de şcoală. Clasele sunt organizate pe două nivele, pe o suprafaţă de 400 metri pătraţi. Copiii sunt triaţi la sosirea la after school, în clase trebuie să poarte măşti şi să păstreze distanţa de 1,5 metri între ei.