Scurtă istorie a micilor. Cum a apărut produsul ce a cucerit gastronomia românescă

Micul este un produs disputat între mai multe state. Povestea cunoscută la nivel internaţional este că produsul a apărut în zona balcanică în secolul al XIX-lea. Toate statele din zonă au propria poveste de inventare a micului. Modul de preparare al lor din Bulgaria, Turcia şi Serbia diferă de cel românesc care are câteva ingrediente suplimentare.

La noi în ţară se crede că micul a fost prezent pentru prima dată într-o cărciumă bucureşteană din secolul al XIX-lea. În hanul lui Iordachi care era cunoscut în perioada respectivă pentru cârnaţii săi. Într-o zi Iordache Ionescu a rămas fără elementul principal al cârnaţilor, maţele, şi pentru a continua să îşi servească clineţii el a decis să pună carnea pe grătar. În acest fel ar fi apărut îndrăgitul produs. Mai tărziu avem în 1920 şi o reţetă scrisă a micilor prin care se precizează că aceştia se fac din carne de vită şi au o dimensiune de şapte, opt centimetri fiind serviţi alături de o halbă de bere.

În perioada interbelică popularitatea lor creşte fiind un produs ce era prezent în toate hanurile şi cărciumile din capitală, iar reţeta a evoluat fiind folosită şi carne de porc sau de amestec, dar şi alte condimente.

În zilele noastre micul este asociat cu ziua de 1 mai , dar se consumă pe tot parcursul anului. Statisticile din anii trecuţi spun că românii consumă în perioada 1 mai peste 20.000 de tone de mici.

Cu toate că nu se ştie exact locul şi data apriţiei produsului, el a fost adoptat de gastronomia românescă fiind considerat un produs naţional.