Prima pagină » Social » Se închide circulaţia pe aproximativ 4 km din A2, noaptea, în perioada 12-23 februarie

Se închide circulaţia pe aproximativ 4 km din A2, noaptea, în perioada 12-23 februarie

Traficul rutier pe A2, în zona nodului rutier A0-A2 se va închide în perioada 12.02 - 23.02.2024, în nopţile de luni, marţi, miercuri şi joi, în intervalul orar 23:00 - 04:00, pentru executarea lucrărilor la tablierul metalic al pasajului de peste autostrada A2, la km 13 + 330.
Se închide circulaţia pe aproximativ 4 km din A2, noaptea, în perioada 12-23 februarie
Gabriel Pecheanu
09 feb. 2024, 14:14, Social

„CNAIR informează participanţii la trafic că circulaţia rutieră pe autostrada A2, Bucureşti – Constanţa, sectorul cuprins între km 11+700 – km 15+500, în zona Nodului rutier A0 – A2, se va închide în perioada 12.02 – 23.02.2024, în nopţile de luni, marţi, miercuri şi joi, în intervalul orar 23:00 – 04:00, pentru executarea lucrărilor la tablierul metalic al pasajului de peste autostrada A2, la km 13 + 330”, potrivit unui comunicat de presă.

Pe perioada închiderii traficului pe cei 4 km ai autostrăzii, traficul rutier pe A2, Calea 1, Bucureşti – Constanţa şi Calea 2, Constanţa-Bucureşti, se va desfăşura astfel:
-Calea 1, Bucureşti – Constanţa Bvd. Theodor Pallady – A2 – nod rutier km 12+000 – Centura Bucureşti (DNCB) – DN 3, Fundulea – A2 – Constanţa.
-Calea 2, Constanţa – Bucureşti A2 – nod rutier km 15+000 – DJ 301 – Cernica – Centura Bucureşti (DNCB).