Sean „Diddy” Combs, acuzat de agresiune sexuală împotriva altor 6 persoane, printre care un minor

Publicat: 14 10. 2024, 22:02
Actualizat: 14 10. 2024, 22:04

Cel puţin şase procese împotriva artistului hip-hop au fost depuse anonim luni la tribunalul federal din Manhattan. Acuzatorii fac parte din ceea ce avocaţii lor spun că este un grup de peste 100 de presupuse victime care sunt în curs de a lua măsuri legale împotriva lui Combs, în urma arestării sale pentru trafic sexual, luna trecută.

Unul dintre acuzatori, un bărbat care locuieşte în Carolina de Nord, susţine că Diddy i-a atins zona intimă când avea vârsta de 16 ani, la una dintre faimoasele petreceri din Long Island’s Hamptons ale rapperului, în 1998.

Bărbatul susţine că, în timpul unei conversaţii despre o posibilă intrare în industria muzicală, Combs i-a ordonat brusc să îşi dea jos pantalonii. Potrivit procesului intentat de bărbat, Combs i-a explicat că acesta era un ritual pe care trebuia să-l parcurgă pentru a deveni un star al muzicii, întrebându-l la un moment dat: „Nu vrei să intri în această afacere?”

Bărbatul a declarat că s-a conformat din cauza fricii, a anxietăţii şi a dezechilibrului de putere pe care l-a simţit faţă de Combs, realizând abia mai târziu că ceea ce s-a întâmplat a fost agresiune sexuală.

Până la procesul de luni, Combs fusese acuzat doar în cauze civile şi în procesul său penal de activitate sexuală cu adulţi.