- Home
- Social
- PLOIEŞTI, (31.03.2016, 16:23)
- Laura Petrescu
Sebastian Ghiţă, chemat la DNA Ploieşti după ce deputaţii au respins încuviinţarea arestării sale
Sebastian Ghiţă a ajuns joi la sediul DNA Ploieşti acolo unde procurorii vor decide dacă vor aplica o altă măsură preventivă, în condiţiile în care deputaţii au respins miercuri cererea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Urmărește
316 afișări
Sebastian Ghiţă, chemat la DNA Ploieşti după ce deputaţii au respins încuviinţarea arestării sale (Imagine: Marius Dumbrava/ Arhiva Mediafax Foto)
Sebastian Ghiță a ajuns joi după-amiaza la sediul DNA Ploieşti, iar la intrare a declarat că nu ştie dacă se va lua vreo măsură preventivă împotriva sa. Cât priveşte sesizarea CSM în legătură cu declaraţiile sale despre ancheta DNA, Ghiţă susţine că "sunt multe chestiuni de discutat în plenul CSM şi de către Inspecţia Judiciară vis-a-vis de această situaţie de la Prahova, cred, şi sunt convins că voi avea şi eu lucruri de spus. De altfel, cred că aţi urmărit în presă chestiunile cu informaţii din dosare, despre acuzaţiile care mi se aduc. Încă nu am înţeles cine şi cum scoate informaţii din dosare, de aceea m-am mirat că sunt acuzat eu".
Vicepreşedintele CSM, procurorul Luminiţa Palade, a sesizat joi Inspecţia Judiciară "în vederea efectuării de verificări, potrivit competenţelor legale, pentru a stabili dacă şi în ce măsură prin afirmaţiile lansate în spaţiul public de către domnul deputat Sebastian Ghiţă a fost adusă atingere independenţei procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi sistemului judiciar în ansamblul său", se arăta într-un comunicat de presă transmis de CSM. Sebastian Ghiţă a făcut referire, în discursurile sale, la modalitate în care se desfăşoară ancheta, la faptul că au apărut în spaţiul public date din dosar şi a precizat că procurorii i-au cerut, indirect, să îl facă denunţuri împotriva fostului premier, Victor Ponta.
De altfel, numele fostului premier apare în dosarul lui Sebastian Ghiţă, în declaraţia inculpatului Liviu Tudose, care le-a spus procurorilor că Victor Ponta i-ar fi oferit funcţii la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor şi la Departamentul de Luptă Antifraudă. Şi tot din declaraţiile lui Tudose reiese şi cât de insistent era deputatul Ghiţă atunci când venea vorba despre salvarea prietenilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Şeful NATO sugerează planuri „secrete” pentru negocierile de pace, care vor opri o nouă încercare a lui Putin de a cuceri Ucraina
-
Victor Ponta, deputat PSD, şi-a anunţat candidatura pentru alegerile prezidenţiale
-
Congresul social-democraţilor a validat candidatura lui Crin Antonescu la prezidenţiale / Ciolacu admite greşeala: Am avut încredere într-un partener care n-a respectat înţelegerile
„Ghiţă Sebastian Aurelian, aflându-se în vizită la mine, s-a aşezat în genunchi în faţa mea şi m-a rugat «Salvează-l pe moşu’», referindu-se la Cosma Mircea. Arăt că, la momentul respectiv, Ghiţă Sebastian Aurelian se afla sub influenţa băuturilor alcoolice“, a declarat Tudose în faţa magistraţilor.
„Ultima dată Ghiţă Sebastian a venit tot aşa, pe neaşteptate , la câteva zile după ce DNA Ploieşti instituise măsura controlului judiciar asupra lui şi atunci ne-am certat foarte tare şi efectiv l-am dat afară din casă”, a mai spus Tudose.
Plenul Camerei Deputaţilor a respins miercuri cererile DNA privind încuvinţarea cererilor de reţinere şi arestare a parlamentarului Sebastian Ghiţă în dosarul în care are şapte capete de acuzare: dare de mită, folosire, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, şantaj, cumpărare de influenţă, dar şi de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Citeşte şi: CSM a sesizat Inspecţia Judiciară în legătură cu declaraţiile lui Sebastian Ghiţă despre ancheta DNA
Citeşte şi: Deputaţii dezbat, luni, moţiunea împotriva ministrului Justiţiei. Ghiţă şi Ponta, printre semnatari
Citeşte şi: DNA a cerut documente de la trei ministere, referitoare la firme apropiate lui Sebastian Ghiţă
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:52
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1075. Şeful NATO sugerează planuri „secrete” pentru negocierile de pace / Ucraina şi Rusia se acuză reciproc pentru un atac mortal asupra unui internat din regiunea Kursk / Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este cea mai „ieftină” garanţie de securitate şi o „victorie” pentru Trump
-
astăzi, 14:46