- Home
- Social
- PLOIEŞTI, (17.04.2015, 08:56)
- Daciana Ilie
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Sebastian Ghiţă s-a prezentat la DNA Ploieşti. Măsura controlului judiciar, prelungită cu încă 60 de zile pentru acesta
Procurorii DNA Ploieşti au prelungit, vineri, cu încă 60 de zile, măsura controlului judiciar pentru deputatul Sebastian Ghiţă, în dosarul lui Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, parlamentarul declarând, la ieşirea de la DNA, că nu i s-au explicat motivele prelungirii măsurii.
Urmărește
738 afișări
Sebastian Ghita (Imagine: Mediafax Foto)
Deputatul Sebastian Ghiță a afirmat, la ieşirea din sediul DNA Ploieşti, că procurorii au prelungit măsura controlului judiciar dispusă în urmă cu două luni în dosarul în care este cercetat pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat.
Sebastian Ghiţă a susţinut că procurorii nu i-au explicat motivele pentru care au dispus prelungirea măsurii preventive în cazul său.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice din Kazahstan
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
-
Noi violenţe în Siria, în zona în care locuiesc mulţi membri ai sectei alawite a lui Assad
-
Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite
Întrebat dacă, în opinia sa, există motive pentru care să fie pus sub acuzare în dosarul lui Iulian Herţanu, cumnatul premierului, Sebastian Ghiţă a spus că nu are legătură cu acest subiect pentru că nu îi cunoaşte pe cei de la Hidro Prahova cercetaţi în dosar.
"Dacă domnii procurori consideră, ca pe orice cetăţean, mă cheamă să mă întrebe. Nu au întrebat alte lucruri în plus faţă de declaraţia pe care am dat-o (...) Nu am legătură cu subiectul pentru că nu îi cunosc pe acei oameni de la Hidro Prahova", a afirmat Sebastian Ghiţă.
Totodată, întrebat în ce măsură îl afectează faptul că se află sub control judiciar, Ghiţă a răspuns: "Mă afectează, am responsabilităţi, am activităţi".
"Orice cercetare trebuie făcută rapid, trebuie găsite argumente sau raţiuni pentru care unui cetăţean să-i îngrădeşti libertăţile", a mai spus Sebastian Ghiţă.
El a precizat că şi din punct de vedere politic este afectat de faptul că numele său apare într-un dosar al DNA: "Evident că orice om politic în momentul în care ajunge să fie investigat de către un procuror are o problemă de imagine, în a convinge cetăţenii şi aşa mai departe".
Întrebat dacă poate confirma informaţia apărută pe surse conform căreia procurorii DNA au ridicat documente de la clubul de baschet CSU Asesoft Ploieşti, Ghiţă a răspuns: "Nu, din câte ştiu eu".
Totodată, el a afirmat, răspunzând unei alte întrebări, că CSU Asesoft a primit finanţări de la bugetul local "la fel ca toate celelalte cluburi din judeţ".
Deputatul Sebastian Ghiţă s-a prezentat la sediul DNA Ploieşti, vineri dimineaţă, puţin înainte de ora 8.30, fiind citat în dosarul lui Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, în care Ghiţă este cercetat pentru favorizarea unui grup infracţional.
Potrivit unor surse judiciare, la DNA sunt aşteptaţi, în cursul zilei de vineri, şi deputatul PSD Vlad Cosma, precum şi tatăl acestuia, Mircea Cosma, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Prahova, ambii fiind acuzaţi, ca şi Sebastian Ghiţă, de sprjinirea unui grup infracţional organizat. Ei se află sub control judiciar de la sfârşitul lunii februarie, iar această perioadă expiră, procurorii urmând să stabilească daca prelungesc sau nu măsura preventivă.
În 18 februarie, Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost arestat preventiv, alături de omul de afaceri Vladimir Ciorbă, în dosarul vizând fraudarea de fonduri europene pentru lucrări de canalizare la Comarnic, executate de firma sa, SC Grossman Engineering Group.
În acelaşi dosar, au fost fost plasaţi sub control judiciar deputatul Sebastian Ghiţă, deputatul PSD Vlad Cosma şi tatăl acestuia, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, directorul de producţie al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman, precum şi omul de afaceri Liviu Munteanu.
Potrivit anchetatorilor, Virgiliu Roman, Sebastian Ghiţă, Vlad şi Mircea Cosma au sprijinit grupul infracţional din care făcea parte Iulian Herţanu ca să acceseze şi să primească fonduri europene în cadrul contractului de extindere a reţelei de canalizare din oraşul Comarnic, proiect în valoare de aproape zece milioane de euro.
Procurorii susţin că, în perioada 2011 - 2015, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, fost preşedinte al filialei judeţene a PSD, a făcut demersuri (intervenţii pentru numirea în funcţii a unor persoane, obţinerea de informaţii confidenţiale - activităţi derulate direct sau prin intermediul consilierilor săi personali) la funcţionari ai SC Hidro Prahova şi a exercitat presiuni (ameninţări cu privire la înlocuirea din funcţie) asupra directorului general al societăţii, pentru ca aceştia să atribuie ilegal asocierii SC Grossmann Engineering Group SRL - SC Euroconstruct Trading 98 SRL contractul de lucrări pentru extinderea reţelei de canalizare în oraşul Comarnic. De asemenea, Mircea Cosma a făcut presiuni pe durata derulării contractului pentru prelungirea termenelor de execuţie şi efectuarea ilegală de plăţi.
"Scopul grupului infracţional astfel format şi sprijinit a fost atins, urmărirea penală făcută până la acest moment relevând: deturnarea din cadrul proiectului şi însuşirea în interes propriu, de către membrii grupului, a sumei totale de 7.797.410 de lei (bani ridicaţi în numerar din conturi ale persoanelor juridice şi fizice, reprezentând 54% din totalul sumelor care au fost identificate ca fiind achitate de S.C. Grossmann Engineering Group, către «partenerii» la care se pretinde că au fost subcontractate lucrări), sustragerea de la plata către stat, prin practici evazioniste, a sumei de 2.515.293 de lei ( din care 1.509.176 lei reprezentând TVA şi 1.006.117 de lei reprezentând impozit pe profit)", arăta DNA.
Proiectul privind extinderea reţelei de canalizare la Comarnic, în valoare de aproximativ zece milioane de euro, avea termen de finalizare februarie 2014, însă lucrările, care nu au fost finalizate, au fost sistate la sfârşitul anului trecut.
În dosarul privind fraudarea de fonduri europene, la sfârşitul lunii februarie, au fost audiate la DNA Ploieşti atât mama premierului Victor Ponta, Cornelia Naum, cât şi sora acestuia, Alexandra Herţanu.
Cornelia Naum, mama premierului Ponta, este asociată, alături de ginerele său, Iulian Herţanu, în firma "Hertanu Projects" SRL. Herţanu mai este asociat în firma Liquid Studios SRL, unde are doi asociaţi, în timp ce soţia sa, Alexandra Florina Herţanu, sora premierului Victor Ponta, este asociată în firma SC Exfin 2000 SRL, unde deţine 49 % din acţiuni, iar o altă persoană, Natalia Maier, deţine 51 % din acţiunile firmei.
Firma Hertanu Projects SRL, al cărei asociat principal este Iulian Herţanu, a fost înregistrată în anul 2004, cu sediul social în Bucureşti şi are ca principal domeniu de activitate specific agenţiilor de publicitate. Herţanu deţine 95% din această firmă, al cărei administrator este, în timp ce mama lui Victor Ponta, Cornelia Niculina Naum, are restul de 5%.
SC Hertanu Projects are, de asemenea, trecute la Registrul Comerţului alte câteva zeci de activităţi secundare, de la editarea ziarelor la "activităţi de servicii suport pentru învăţământ” sau intermedieri în comerţul cu animale.
Acesta este al doilea dosar penal instrumentat de DNA Ploieşti, în care Mircea şi Vlad Cosma sunt inculpaţi. În aprilie 2014, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, fiul său, deputatul PSD Vlad Cosma, şi alte două persoane au fost trimişi în judecată de către procurorii DNA pentru fapte de corupţie.
Astfel, deputatul Vlad Cosma este acuzat de trafic de influenţă, tatăl acestuia, Mircea Cosma, de luare de mită şi abuz în serviciu, directorul Direcţiei "Patrimoniu" din cadrul CJ Prahova, Daniel Alixandrescu, este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, iar Răzvan Alexe, de trafic de influenţă şi dare de mită. Procesul se află pe rolul instanţei supreme.
DNA a început ancheta penală în care Cosma este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă după ce acesta ar fi primit de la administratorii unor firme care au contracte cu CJ Prahova aproximativ un milion de euro pentru acordarea unor contracte de lucrări în care beneficiar este Consiliul Judeţean.
Citește pe alephnews.ro: Autoritățile franceze salvează peste 100 de persoane care încercau să traverseze spre Marea Britanie
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Percheziţii la firma fratelui lui Sebastian Ghiţă. Este vizată o licitaţie a Ministerului Educaţiei pentru un proiect UE de 33 milioane euro
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Trump explodează pe Truth Social. Președintele ales le spune celor 37 de persoane cu pedepse comutate de Biden să „se ducă dracului” de Crăciun
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Vreţi să trăiţi mai mult? 6 sfaturi esenţiale de la un specialist care spune că şi-a „întinerit” vârsta cu 20 de ani
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe