În incidentul petrecut luni într-o celulă a Penitenciarului din Iaşi au fost implicaţi în total patru deţinuţi, în urma conflictului trei dintre aceştia necesitând îngrijiri medicale la Spitalul de Urgenţe din Iaşi.
Potrivit conducerii penitenciarului, cei patru deţinuţi au vârste cuprinse între 22 şi 25 de ani şi sunt condamnaţi la peste zece ani de închisoare fiecare, pentru infracţiuni comise cu violenţă.
„A fost un conflict spontan, care a degenerat rapid. Până să ajungă în celulă echipa de intervenţie, deţinuţii s-au lovit cu bucăţile unui pat pe care îl dezmembraseră. Unul dintre deţinuţi se rănise deja într-un geam spart şi sângera abundent. Au fost duşi cu toţii la infirmeria unităţii, însă trei dintre ei au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţe”, a declarat Gabriela Topoliceanu, purtător de cuvânt al Penitenciarului Iaşi.
Medicul Tudor Ciuhodaru, şeful Unităţii Primire Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului de Urgenţe din Iaşi, a declarat că deţinuţii au ajuns la spital cu multiple plăgi tăiate şi cu fracturi.
„Cei trei pacienţi au fost preluaţi rapid în UPU de către medicii de urgenţă, beneficiind de profilaxie antitetanică şi evaluare clinică imagistică şi biologică. Leziunile vor fi rezolvate în sala de operaţii. Când starea clinică o va permite, ei vor continua tratamentul în infirmeria inchisorii”, a afirmat Ciuhodaru.
Conducerea Penitenciarului Iaşi a anunţat declanşarea unei anchete în acest caz.