Sechelariu: Prin trimiterea mea în judecată vor să mă facă să ajung în faliment cu toate firmele

Fostul primar al Bacăului Dumitru Sechelariu, trimis în judecată de procurorii DNA într-un caz de corupţie, a declarat că prin acest nou proces se încearcă ducerea la faliment a societăţilor sale, iar seria de procese şi arestări nu este întâmplătoare.

Urmărește
37 afișări
Imaginea articolului Sechelariu: Prin trimiterea mea în judecată vor să mă facă să ajung în faliment cu toate firmele

Sechelariu: Prin trimiterea mea în judecată vor să mă facă să ajung în faliment cu toate firmele (Imagine: Liviu Maftei/Mediafax Foto)

"Eu sunt fără cuvinte. Dacă patru magistraţi s-au pronunţat că nu există probe şi nici indicii care să arate implicarea mea în această afacere, nu ştiu ce încearcă ei să facă. Credeţi că procesele în care am fost implicat, mă refer la cel din 2005, în care am stat arestat 44 de zile, au fost întâmplătoare?. Ei vor să mă facă să ajung în faliment cu toate societăţile pe care le deţin. Aşteptăm să se termine şi acest proces, să vedem cât va dura", a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, Dumitru Sechelariu.

Fostul primar al Bacăului Dumitru Sechelariu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, la o lună după ce anchetatorii solicitaseră arestarea preventivă a acestuia într-un caz de corupţie în care este acuzat şi directorul SC Transport Public SA Bacău, Iuliean Şutu, aflat în arest preventiv.

Potrivit rechizitoriului, în 17 februarie 2010 Dumitru Sechelariu a oferit şi remis, prin intermediar, lui Iuliean Şutu, suma de 77.400 de lei, în scopul cumpărării influenţei a doi denunţători, pentru ca aceştia din urmă să intervină pe lângă judecători ai Curţii de Apel Bacău, membri ai completului de judecată învestit cu soluţionarea unui litigiu comercial în care era implicată SC Transport Public SA Bacău, în vederea obţinerii unei soluţii favorabile firmei la care Sechelariu era acţionar. La acel moment, SC Transport Public SA Bacău se afla în negocieri cu un investitor deţinător al unui lanţ de supermarket-uri în legătură cu tranzacţionarea unui teren pentru care se plătise un avans, însă Primăria municipiului Bacău a contestat în instanţă dreptul de proprietate al societăţii asupra terenului.

În 17 februarie 2010, Iuliean Şutu a remis celor doi denunţători suma de 77.400 de lei, în scopul menţionat anterior, potrivit DNA.

A doua zi, în 18 februarie 2010, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea lui Şutu pe o perioadă de 24 de ore, iar în 19 februarie Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dispus arestarea acestuia pentru 29 de zile, măsură care a fost ulterior prelungită de aceeaşi instanţă, până la 18 aprilie.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Bacău.

În seara de 1 martie, după ce a fost audiat şi reţinut de procurorii anticorupţie fostul primar Dumitru Sechelariu a fost internat sub pază la Spitalul Judeţean Bacău.

DNA a cerut arestarea, în lipsă, a lui Sechelariu, iar Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a respins solicitarea anchetatorilor. Instanţa a apreciat că procurorii anticorupţie nu au prezentat suficiente probe sau motive temeinice pentru arestarea lui Dumitru Sechelariu, instanţa nefăcând absolut nicio referire la starea de sănătate a acestuia.

În 4 martie, Tribunalul Capitalei a respins recursul procurorilor DNA faţă de nearestarea lui Sechelariu, astfel că acesta a fost cercetat în stare de libertate.

Dumitru Sechelariu a fost primar al municipiului Bacău, din partea PSD, în perioada 1996-2004.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici