O nouă zi fără niciun pat liber la ATI. Record negativ de pacienţi COVID la Terapie Intensivă
Joi, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1593 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19.
În Bucureşti sunt avizate de DSP 336 paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19.
De asemenea, la nivel naţional, există o rezervă operaţională de 158 paturi ATI destinate pacienţilor de COVID-19. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale.
1.727 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări.
Astfel, la nivel naţional, la acest moment, nu sunt paturi libere ATI, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2.