Secretarul american al apărării, angajament „de neclintit” pentru securitatea Israelului
„Secretarul Austin a menţionat că mâine (luni – n.r.) se împlineşte un an de când Hamas a comis cel mai grav atac terorist împotriva Israelului din istoria sa şi a reiterat angajamentul neclintit al SUA faţă de securitatea Israelului, o încetare a focului în Gaza şi o rezoluţie diplomatică care să permită cetăţenilor să se întoarcă în siguranţă la casele lor de ambele părţi ale frontierei dintre Israel şi Liban”, se arată în documentul citat de CNN.
Secretarul de stat Austin i-a reiterat ministrului israelian al apărării, Yoav Gallant, poziţia SUA conform căreia Israelul are dreptul de a se apăra şi a menţionat că SUA menţine „o capacitate semnificativă” de a apăra personalul american şi de a sprijini autoapărarea Israelului.
De asemenea, Austin şi-a exprimat condoleanţele pentru cei doi soldaţi israelieni ucişi într-un atac la 3 octombrie şi a urat „însănătoşire completă pentru cei care au fost răniţi”.
Austin şi Gallant au subliniat, de asemenea, angajamentul lor de a „descuraja Iranul şi partenerii şi proxies susţinuţi de Iran să profite de situaţie sau să extindă conflictul”.