Trupele americane nu vor fi folosite pentru a asigura pacea în Ucraina în urma oricărui acord de încetare a focului cu Vladimir Putin, a declarat noul secretar al apărării al lui Donald Trump, potrivit Sky News. Practic, Pete Hegseth a semnalat o schimbare dramatică a politicii externe americane.
Pete Hegseth a mai spus că este „nerealist” să credem că Ucraina se poate întoarce la graniţele sale de dinainte de 2014 şi a exclus aderarea la NATO ca modalitate de a garanta securitatea Kievului. Afirmaţiile reprezintă o lovitură puternică pentru planurile preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski. În plus, Hegseth a transmis că Washingtonul trebuie să se concentreze pe ameninţarea reprezentată de China şi pe securizarea propriilor frontiere.
Declaraţiile au fost făcute miercuri înainte de o întâlnire a aliaţilor de la Bruxelles.