- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (16.11.2016, 10:30)
- Firuta Flutur
Secretarul de stat Adrian Sanda, adus la Parchetul General de poliţişti/ Preşedintele "Asociaţiei 21 Decembrie" Teodor Mărieş: Existau suspiciuni că se încasează ilegal indemnizaţii - VIDEO
Poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale, ai Direcţiei de Poliţie a Municipiului Bucureşti, cei din Ilfov, Braşov, Bistriţa-Năsăud, Caraş Severin şi Vrancea au efectuat 21 de percheziţii domiciliare, într-un dosar care vizează acordarea ilegală de certificate de revoluţionar.
Urmărește
3772 afișări
Percheziţii privind acordarea ilegală de certificate de revoluţionar / Preşedintele "Asociaţiei 21 Decembrie" Teodor Mărieş: Existau suspiciuni că se încasează ilegal indemnizaţii - VIDEO
15.50 Secretarul de stat Adrian Sanda, adus la Parchetul General de poliţişti
Adrian Sanda, secretarul de stat al Secretariatului de Stat pentru Revoluţionari, a fost adus de poliţişti la Parchetul General pentru a fi audiat de procurori în dosarul care vizează acordarea ilegală de titluri de revoluţionari. Sanda a fost demis din funcţie.
Adrian Sanda nu a răspuns la întrebările jurnaliştilor când a ajuns la sediul Parchetului General. Acesta a fost adus de poliţişti la audieri.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
13.26 Teodor Mărieş: Bârfe şi suspiciuni existau, nu ştiu dacă mai sunt şi alţii care iau ilegal indemnizaţii
Preşedintele Asociaţiei "21 Decembrie 1989”, Teodor Mărieş, a declarat, pentru MEDIAFAX, că au existat "bârfe" şi "suspiciuni" privind acordarea ilegală a titlurilor de revoluţionari, precizând că nu ştie dacă mai sunt şi alţii care primesc ilegal astfel de indemnizaţii.
"Oraş martir, dacă a murit un om, să zicem, la Bucureşti, dar a fost adus şi înmormântat în oraşul respectiv, în Moldova sau Transilvania sau de unde o fi, au zis «uite, avem şi noi un erou martir, declaraţi şi oraşul nostru martir». Astea au fost solicitate şi cred că Secretariatul de Stat a acordat acest titlu. Dar nu cred că asta e criteriul, cu oraş-martir. Aceşti 290 pentru care există suspiciuni, probabil s-a făcut plângere împotriva lor, iar Parchetul a declanşat o anchetă, a verificat şi acum ia măsuri care se impun conform legii, deci nu am ce comenta. Nu ştiu dacă mai sunt şi alţii care încasează ilegal astfel de indemnizaţii, bârfe şi suspiciuni există, dar nu am eu cum să verific dacă sunt reale sau nu. Cine a încălcat legea trebuie să răspundă, indiferent că e la Bucureşti, Timişoara, Târgovişte, Herculane sau Brăila", a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Asociaţiei "21 Decembrie 1989”, Teodor Mărieş.
290 de persoane primesc ilegal o indemnizaţie lunară de revoluţionar în valoare de 2.020 de lei după ce cinci oraşe, respectiv Deva, Buzău, Brăila, Târgovişte şi Herculane, au fost trecute în categoria localităţilor în care au murit oameni până la fuga dictatorului, au declarat surse pentru MEDIAFAX.
Surse au declarat pentru agenţia de presă MEDIAFAX că membrii comisiei din cadrul Secretariatului de Stat pentru Revoluţionari, formată din secretarul de stat Adrian Sanda, Denisa Tănase şi Cristina Cechi, au prejudiciat statul român cu aproape 13 milioane de lei, prin plata indemnizaţiilor acordate revoluţionarilor care au încasat beneficii materiale plătite de către casele judeţene de pensii.
Astfel, Comisia de analiză din cadrul Secretariatului de Stat pentru Revoluţionari a decis ca oraşele Deva, Buzău, Brăila, Târgovişte şi Herculane să fie trecute în categoria localităţilor în care au fost persoane ucise, rănite sau reţinute până la fuga dictatorului, deşi aceste oraşe nu îndeplineau condiţiile necesare pentru includere, încălcând astfel legea, potrivit sursei citate.
Prin urmare, un număr de 290 de persoane beneficiază în mod ilegal, de la 1 ianuarie 2015, de o indemnizaţie lunară de 2.020 de lei. Prejudiciul adus bugetului de stat a fost estimat la suma de 12.887.600 lei.
Potrivit aceloraşi surse, Denisa Tănase şi Cristina Cechi deţin şi calitatea de avocat în Baroul Bucureşti.
11.20 Şeful Secretariatului de Stat pentru Revoluţionari, Adrian Sanda, a fost ridicat, miercuri dimineaţă, de procurori, acesta urmând să fie dus la sediul Parchetului General, în dosarul care vizează acordarea ilegală de titluri de revoluţionar, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.
Surse judiciare au declarat pentru agenţia de presă MEDIAFAX că şeful Secretariatului de Stat pentru Revoluţionari, Adrian Sanda, a fost ridicat de procurori în dosarul care vizează acordarea ilegală de titluri de revoluţionar, acesta urmând să fie dus la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru audieri.
10.30 Percheziţii într-un dosar care vizează acordarea ilegală de certificate de revoluţionar.
Poliţişti din cadrul I.G.P.R.- Direcţia de Investigaţii Criminale, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, I.P.J. Ilfov, I.P.J. Braşov, I.P.J. Bistriţa Năsăud, I.P.J. Caraş Severin şi I.P.J. Vrancea, sub coordonarea procurorilor Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fac 21 de percheziţii domiciliare, la domiciliile/reşedinţele persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
De asemenea, verificări au loc şi la sediile unor instituţii publice.
Anchetatorii susţin că prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 a fost modificată şi completată Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi a fost introdusă o nouă categorie de revoluţionari, respectiv cea de «Luptător cu Rol Determinant» - atribuit celor care în perioada 14 - 22 decembrie 1989 au avut un rol determinant la declanşarea şi victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989.
"Această modificare legislativă a favorizat apariţia, atât la nivelul asociaţiilor judeţene de revoluţionari cât şi la nivelul celor două instituţii publice cu atribuţii în acordarea acestor titluri (Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 - CPRD şi Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 - SSPR) a unor persoane interesate să promoveze acţiunile revoluţionarilor din ţară, solicitându-le acestora în schimb diferite sume de bani pentru obţinerea în mod fraudulos a titlurilor de «Luptător cu rol determinant» în cadrul Revoluţiei şi, implicit, obţinerea ilegală a drepturilor băneşti aferente", potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, mai multe persoane care au vrut să obţină calitatea de “Luptător cu rol determinant în Revoluţie” au dat bani ori alte foloase pentru ei sau pentru alţii unor persoane din cadrul celor două instituţii, care aveau influenţă sau au lăsat să se creadă că au influenţă, pentru a-i ajuta să obţină aceste titluri.
"Persoanele din categoria «Luptător cu rol determinant în Revoluţie» beneficiază de drepturi băneşti majorate faţă de ceilalţi revoluţionari, în sensul că au primit, începând cu data de 1 ianuarie 2015, pe lângă drepturile acordate celorlalte categorii de revoluţionari, o indemnizaţie de gratitudine în valoare de 2.020 de lei/lunar, conform art. 8 alin. 3 din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, există date că o mare parte din totalul de 3.505 persoane care au obţinut până în prezent titlul de “Luptător cu rol determinant în Revoluţie” nu îndeplineau condiţiile cerute de lege", potrivit sursei citate.
Procurorii Parchetului General spun că avizarea pozitivă celor care au vrut să obţină astfel de certificate s-a făcut la nivelul Secretariatului de Stat pentru Recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 sau în urma contestaţiilor depuse la Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 - CPRD după ce persoane cu influenţă asupra funcţionarilor din cele două instituţii au primit bani.
Citește pe alephnews.ro: Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump