Murgeanu: Sunt de acord cu revendicările funcţionarilor publici din Primărie
Răzvan Murgeanu a precizat că aproximativ jumătate dintre angajaţii Primăriei Capitalei au salarii mai mici de zece milioane şi pentru ei este necesară majorarea salarială cerută de sindicatele din domeniu.
"Trebuie ca salariile mici să ajungă la o valoare care să nu-i lase pe oameni să ajungă în pragul sărăciei", a declarat viceprimarul Capitalei.
Aproximativ 200 de angajaţi din Primăria Capitalei au participat, joi dimineaţă, la greva de avertisment a funcţionarilor publici. Au fost în grevă de avertisment şi angajaţii Primăriei Sectorului 3, în timp ce în celelalte primării de sector din Capitală funcţionarii nu şi-au întrerupt programul pentru a protesta.
Greva de avertisment la care au participat funcţionarii publici din direcţii de finanţare, trezorerii, vămi, case de pensii, direcţii de statistică, primării, consilii judeţene şi direcţii pentru asistenţă socială şi protecţia copilului din toată ţara a fost organizată între orele 8.00 şi 10.00.