- Home
- Social
- BRAŞOV, (17.12.2020, 18:06)
- Cosmin Pirv
Sectorul Predeal-Cristian al Autostrăzii Ploieşti-Braşov a fost dat în folosinţă. Anunţul lui Lucian Bode
- Sectorul Predeal-Cristian al Autostrăzii Ploieşti-Braşov a fost dat joi în folosinţă.
- Acesta are 6,3 kilometri profil de autostradă şi 3,7 kilometri profil de drum naţional cu patru benzi.
Urmărește
829 afișări
Sectorul Predeal-Cristian al Autostrăzii Ploieşti-Braşov a fost dat în folosinţă
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunţat joi pe Facebook că lucrările la lotul Predeal- Cristian erau în noiembrie 2019 la un stadiu fizic de 10,5%.
„Am reuşit să finalizăm acest lot, asigurându-i finanţarea astfel încât să se recupereze întârzierile înregistrate pe parcursul său în implementare, în acest sens anul acesta efectuându-se plăţi de 87 mil. lei comparativ cu 30 milioane lei in anul 2019”, a scris Bode.
Conform acestuia, în noiembrie 2019, întreg sectorul Ploieşti- Braşov era blocat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
La două zile de la preluarea mandatului, Trump a dat primul interviu din Biroul Oval. Care sunt cele mai importante subiecte discutate de Președinte
-
Ministerul Finanţelor a luat joi de la bănci 1,3 mld. lei, la o dobândă de 7,03%/an
-
Ciolacu, despre restructurarea bugetarilor: Indiferent de obstacole - o duc la bun sfârşit
-
RAR avertizează: Escrocheria cu certificate auto false, la mare căutare
„În cele 12 luni de guvernare, am dat coerenţă proiectului care a fost aruncat în anul 2018 în aceeaşi formulă toxică de PPP, precum Autostrada Unirii - A8, un experiment eşuat după cel al procedurii de atribuire a contractului prin concesiune de lucrări publice, testat mulţi ani la rând. Am anulat această aberaţie procedurală şi am transferat proiectul la CNAIR pentru a fi reluată implementarea, acolo unde îi este locul”, a mai scris ministrul pe reţeaua de socializare.
Acesta a anunţat că în 2020 au fost astfel finalizaţi 90 de kilometri de autostradă.
„Anul 2020 a fost cel mai bun an din ultimii 10 in ceea ce priveşte ritmul de contractare la nivelul CNAIR. Vorbim despre contracte încheiate de execuţie autostrăzi, drumuri expres, drumuri naţionale şi VO in valoare de aproximativ 2 miliarde euro, la care se adaugă proceduri de licitaţie lansate şi validate de către ANAP în valoare de aprox. 6 mld euro. Ca o comparaţie, anul 2011 a fost anul în care compania de drumuri a contractat lucrări de 1 mld de euro, în anul 2020 am atins un maxim istoric al ultimilor 10 ani, cu 8 mld. de euro, de opt ori mai mult în raport cu anul 2011”, a mai transmis Lucian Bode.
Citește pe alephnews.ro: Un marinar român a fost eliberat de rebelii Houthi. Cum evoluează situația din Orientul Mijlociu
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Yuval Raphael a fost aleasă să reprezinte Israelul la Eurovision 2025. Artista a supraviețuit atacului Hamas din 7 octombrie 2023
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Cu ce a rămas Victor Ponta la partaj, după ce a divorțat de Daciana Sârbu? Iată declarația de avere
CANCAN.RO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe