- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Sediile DSP Olt şi SJU Slatina, sparte de hoţi care au distrus mai multe bunuri, fără să fure nimic
Sediul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt, precum şi un birou din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina au fost sparte, în noaptea de luni spre marţi, hoţii distrugând mai multe bunuri ale celor două instituţii, fără să fure însă nimic, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Poliţiştii din Slatina, judeţul Olt, au fost solicitaţi să intervină, marţi dimineaţă, la sediul SJU din municipiu, după ce conducerea unităţii medicale a sesizat o spargere la unul dintre birourile spitalului.
Potrivit managerului SJU Slatina, Nicu Vladu, spargerea unuia dintre birourile spitalului a fost sesizată de o secretară, care a anunţat Poliţia prin apelul unic de urgenţă 112.
Persoanele, rămase necunoscute, nu au furat nimic din birou, personalul spitalului găsind actele din birou răvăşite.
"Este vorba de un birou al personalului TESA. Secretara a venit de dimineaţă (marţi - n. r.) şi a găsit unul dintre geamurile biroului deschis, iar în birou actele erau răvăşite. La o primă vedere nu a dispărut nimic din birou", a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX medicul Nicu Vladu, managerul SJU Slatina.
Ulterior, şi conducerea DSP Olt a sesizat că sediul instituţiei a fost spart.
"Poliţiştii au stabilit că persoane necunoscute, prin forţarea mai multor geamuri, din profil PVC, au intrat în birourile celor două instituţii, unde au distrus mai multe bunuri, fără a sustrage, bunuri, înscrisuri sau valori", se arată într-un comunicat al biroului de presă a Inspectoratului de Poliţie a Judeţului (IPJ) Olt.
Poliţiştii din Slatina au întocmit dosar penal în cauză pentru distrugere, anchetatorii continuând cercetările pentru identificarea autorilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: CCR decide renumărarea voturilor
-
BREAKING NEWS CCR a decis renumărarea tuturor voturilor din turul 1 al alegerilor prezidenţiale. Campania electorală se suspendă
-
Augustin Zegrean: Mă tem că vor să meargă spre anularea turului întâi al alegerilor prezidenţiale
-
„Este absolut imposibil...” – Toni Greblă despre renumărarea voturilor de la alegerile prezidenţiale
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO