- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (14.10.2016, 22:20)
- Andreea Traicu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Şedinţă de judecată de 12 ore în dosarul Turceni-Rovinari, în care sunt cercetaţi Ponta şi Dan Şova / Martori: Toţi ştiam că acele contracte erau cu dedicaţie de la PSD
Şedinţa de judecată în dosarul Turceni-Rovinari în care sunt cercetaţi, printre alţii, Victor Ponta şi Dan Şova, s-a desfăşurat pe parcursul a 12 ore, fiind audiate patru persoane, dintre care doi martori protejaţi, aceştia dând declaraţii în şedinţă secretă.
Urmărește
5341 afișări
Şedinţă de judecată de 12 ore în dosarul Turceni-Rovinari în care sunt cercetaţi Victor Ponta şi Dan Şova; patru martori au fost audiaţi
La termenul de judecată de vineri au mers la sediul instanţei atât inculpaţii din dosar cât şi cei patru martori chemaţi pentru audieri. Doi dintre ei, Simona Ciurcu şi Alin Brîncuş au fost audiaţi în şedinţă secretă, fiind martori protejaţi, ambii lucrând în trecut la firma de avocatură Şova şi Asociaţi. Alţi doi martori, Roxana Enescu, fost asociat al firmei, şi Georgiana Catrinoiu, angajată ca avocat al societăţii, au dat declaraţii în şedinţă publică.
"Nu îmi amintesc ca Dan Şova să se fi implicat în litigiile de la Turceni şi Rovinari. (...) Abia în 2011 s-a pus problema de a se face procese verbale confirmative pentru fiecare client, în urma unei discuţii cu Dan Şova. Argumentul a fost că trebuie să se ştie cine se ocupă de fiecare contract, tocmai pentru că apăruseră articole în ziare despre contractele societăţii cu CE Rovinari şi CE Turceni. (..) Simona Ciurcu s-a ocupat de întocmirea acelor procese verbale în 2011, după discuţia mea cu Dan Sova", a declarat în faţa instanţei Roxana Enescu, fost asociat în cadrul SCA Şova şi Asociaţii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Le Figaro scrie despre „sfârșitul jalnic al domniei lui Klaus Iohannis”.Ce s-a întâmplat cu demersurile de suspendare din funcție a Președintelui
-
Casa Albă: Trupele nord-coreene de pe front se confruntă cu pierderi uriaşe
-
Bărbat împuşcat mortal în timpul unei partide vânătoare din Vrancea
-
Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă
Întrebată dacă au existat întâlniri pentru ştergerea documentelor legate de Turceni şi Rovinari din calculatoarele firmei, Enescu a declarat: "Nu am participat vreodată la o asemenea întâlnire şi nici nu am auzit de aşa ceva", precizând însă că s-a întâmplat să dispară acte din calculatorul de serviciu.
"În 2010 mi s-a şters complet mail-ul şi toate informaţiile de pe laptopul de firmă. Nu au putut fi recuperate. Simona Ciurcu mi-a explicat că a fost o problemă tehnica, un virus. Nu exista la nivelul societăţii atunci vreo interdicţie de a folosi stick-uri, am reuşit să recuperez o parte din documente", a mai declarat martorul.
"În locul lui Dan Şova a rămas coordonator Radu Cernov. Dan Şova, deşi nu mai avea calitate în firma, fiind implicat în politică, avea o influenţă foarte mare asupra Simonei Ciurcu şi asupra lui Radu Cernov. În 2010 venea foarte des, în 2011 a venit mai rar, adică o dată pe lună. Influenţa lui Dan Şova asupra lui Ciurcu Simona şi Radu Cernov am apreciat-o pentru că nu ieşeau din cuvântul lui. În 2012 am început să cer documente de la societate pe care nu le ştiam şi nu-mi plăceau. Nu mi se dădeau deşi eram asociat. Ciurcu Simona nu mi le dădea. Nu mi-au fost aduse la cunoştinţă foarte multe documente contabile, actele societăţii, Simona Ciurcu a refuzat să mi le dea. Radu Cernov afirma foarte des că nu se poate certa cu Dan Şova. Când am încercat să aflu despre ce e vorba, am întâlnit o poziţie fermă din partea lor. În 2012 am convocat o adunare a asociaţilor pentru că mi se părea că se încasează bani în conturile societăţii şi nu ştiam ce se întâmplă cu ei, însă Radu Cernov a refuzat. Nu ştiu nimic în legătură cu convenţia de conlucrare dintre Şova si Asociaţii şi cabinetul lui Victor Ponta. Nu l-am văzut niciodată la sediul firmei pe Victor Ponta. Numele lui a figurat pe site-ul Şova si Asociaţii, ca asociat, îmi amintesc. N-am auzit ca vreun coleg din firmă să fi conlucrat cu Victor Ponta pentru clienţii firmei de avocatură", le-a mai spus judecătorilor Roxana Enescu.
Un alt martor audiat în cadrul şedinţei de judecată a fost Georgiana Catrinoiu, fost avocat angajat în firmă. La începutul declaraţiei, aceasta a făcut precizări despre procesul Complexului Energetic Turcen cu Electrica SA, societatea având-o ca avocat la vremea aceea pe Alina Gorghiu, actualul preşedinte PNL.
"Iniţial s-a formulat cererea de chemare în judecată, presupun, de către juriştii CE Turceni, pentru pretenţii mai mici decât suma care era de recuperat. Când noi am preluat dosarul am majorat pretenţiile. Cererea precizatoare, de majorare a pretenţiilor, a fost depusă după analizarea documentelor societăţii. Dosarul s-a finalizat printr-o tranzacţie. Nu m-am ocupat de negocierea acelei tranzacţii. După semnare, am fost implicată în depunerea ei la instanţă, obţinerea hotărârii cu menţiunea "Irevocabil". Cred că am depus tranzacţia anterior termenului fixat, am cerut pronunţarea unei hotărâri expedient, nu îmi amintesc dacă s-a pronunţat la acel termen fixat sau inainte. Cred că de negocierea şi semnarea tranzacţiei s-a ocupat Dan Sova, dacă îmi aduc bine aminte. Referitor la insistenţa lui Sova de a depune tranzactia rapid, arăt că aşa a consemnat procurorul, însă arăt că era o practică la nivelul firmei si a departamentului de litigii ca tranzacţiile să fie depuse anterior termenului de judecată stabilit în litigiu, imediat după ce au fost încheiate. Dan Şova a insistat, dar oricum era o practică să se faca aşa cum a cerut el. De cele mai multe ori, Dan Şova nu urmărea litigiile sau tranzacţiile. În cazul Electrica, Dan Şova a insistat să se depună tranzactia. Prin tranzacţie s-a renunţat la o parte din sumele în litigiu de recuperat de la Electrica deoarece erau prescrise, erau şanse mici de a fi recuperate în instanţă. De aceea, tranzacţia s-a făcut pe o sumă mai mică decât cea totală", le-a spus judecătorilor Georgiana Catrinoiu.
După ce a răspuns unor întrebări, instanţa a contstat că martorul este obosit şi nu poate continua, dispunând un alt termen la data de 1 noiembrie.
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au admis cererea de audiere ca martor a Alinei Gorghiu, urmând să stabilească termenul la care preşedintele PNL va fi chemat la instanţă.
"Eu nu am cerut aşa ceva (n.r audierea Alinei Gorghiu). Solicitarea a fost făcută de avocaţii foştilor directori de la Turceni şi Rovinari; deoarece doamna avocat Gorghiu Alina Ştefania era şi consilier juridic al preşedintelui AVAS, Teodor Atanasiu, (cel care a încheiat contractele cu Şova şi Asociaţii) şi în acelaşi timp era şi avocat al "Electrica" SA în procesle cu Turceni şi Rovinari", a scris Victor Ponta pe pagina sa de Facebook dupa şedinţa de judecată din data de 16 septembrie.
Fostul premier Victor Ponta este judecat, în dosarul Turceni Rovinari, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat. Dan Şova este acuzat în acelaşi dosar de complicitate la abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani.
Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, prin Cabinet Individual de Avocat "Victor-Viorel Ponta" a obţinut de la SCA "Şova şi Asociaţii" suma 181.439,98 de lei, pentru activităţi, care însă în realitate nu s-au efectuat. Victor Ponta este primul premier post-decembrist trimis în judecată în timpul mandatului său.
Procurorii i-au trimis în judecată şi pe Laurenţiu-Dan Ciurel, director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER), acuzat de trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni (CET), acuzat de cinci infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată, şi Laurenţiu-Octavian Graure, la data faptelor director economic al CET, acuzat de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul.
Doi dintre martorii audiaţi vineri în dosarul Turceni-Rovinari, în care sunt cercetaţi Victor Ponta şi Dan Şova, au declarat după şedinţa de judecată că mai multe contracte de care se ocupa firma de avocatură a lui Şova erau "cu dedicaţie de la PSD".
La termenul de judecată de vineri au mers la sediul instanţei atât inculpaţii din dosar cât şi cei patru martori chemaţi pentru audieri. Doi dintre ei, Simona Ciurcu, şi Alin Brîncuş au fost audiaţi în şedinţă secretă, fiind martori protejaţi, ambii lucrând în trecut la firma de avocatură Şova şi Asociaţi.
"Toţi ştiam că contractele erau cu dedicaţie de la PSD. Toţi din firmă se rugau să îi fie bine lui Dan Şova ca să le fie şi lor bine, inclusiv femeia de serviciu", a declarat unul dintre martori, Simona Ciurcu, după audieri.
Alin Bîncuş a declarat că "toţi din firmă aveau birourile în sediile PSD din Kiseleff şi cel de pe Ion Ionescu de la Brad, ca locuri unde îşi desfăşurau activitatea", precizând că nu a văzut direct dacă respectivele contracte veneau de la PSD, însă că "ştia toată lumea din firmă".
Alţi doi martori, Roxana Enescu, fost asociat al firmei, şi Georgiana Catrinoiu, angajată ca avocat al societăţii, au dat declaraţii în şedinţă publică. Procesul, în care sunt judecaţi, printre alţii, Victor Ponta şi Dan Şova, s-a desfăşurat pe parcursul a 12 ore, următorul termen fiind stabilit pentru data de 1 noiembrie.
Citește pe alephnews.ro: COVID a fost scăpat dintr-un laborator din China, potrivit FBI. Agenția nu a avut voie să-l informeze pe Biden
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
România este pe primul loc la consumul de droguri în trafic. Expert antidrog: „Sunt zeci, sute sau poate chiar mii de tineri care au nevoie de ajutor”
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
De la anul „ultra-bogaţilor”, la cel în care trebuie să ne confruntăm cu consecinţele deceniilor de acumulări de datorii. Ce s-ar putea întâmpla în 2025?
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
PROSPORT.RO
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
CANCAN.RO
Cristina Demetrescu ne spune care sunt cele 2 zodii care își vor schimba radical viața în 2025
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe