- Home
- Social
- CLUJ-NAPOCA, (20.12.2018, 10:49)
- Vasile Magradean
Sediul PSD din Cluj a fost vandalizat. Liderul organizaţiei vorbeşte de „anarhism curat” | FOTO
PSD Cluj a depus, joi, o plângere la Poliţie reclamând faptul că persoane necunoscute au dat foc scărilor care duc spre sediul filialei judeţene din Cluj-Napoca şi la anexele sediului, fiind vorba despre „anarhism curat”, potrivit liderului organizaţiei transmite corespondentul MEDIAFAX.
Urmărește
2034 afișări
Sediul PSD din Cluj a fost vandalizat.
Preşedintele PSD Cluj, deputatul Horia Nasra, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că în alte state europene astfel de incendieri politice sunt asimilate actelor extremiste.
”La începutul anului, un protestatar #rezist a încercat să incendieze sediul social-democraţilor clujeni. După un an, pentru fapta săvârşită a fost trimis la munca în folosul comunităţii, timp de 60 de zile. În noaptea trecută, într-o manieră similară, dar mai radicală, o mână criminală a dat foc la scările spre sediul PSD Cluj şi la anexele sediului PSD Cluj. Asta nu este nici opoziţie, nici politică, este anarhism curat! În alte state europene astfel de incendieri politice sunt asimilate actelor extremiste. Am depus plângere la Poliţie”, a spus Nasra.
În februarie 2018, pereţii şi uşa sediului PSD Cluj au fost stropite cu benzină şi incendiate, autorul fiind prins, ulterior, de poliţişti, şi identificat ca fiind un protestatar nemulţumit de politica partidului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Citește pe alephnews.ro: Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe