Şefii din justiţie, noilor magistraţi: Independenţa justiţiei trebuie apărată ca valoare universală

Preşedintele CSM, procurorul general al României, preşedintele ICCJ şi preşedintele Curţii Constituţionale le-au transmis, marţi, tinerilor absolvenţi ai Institutului Naţional de Magistratură, că independenţa justiţiei trebuie apărată, ca şi respectarea legii.

Urmărește
146 afișări
Imaginea articolului Şefii din justiţie, noilor magistraţi: Independenţa justiţiei trebuie apărată ca valoare universală

Şefii din justiţie, noilor magistraţi: Independenţa justiţiei trebuie apărată ca valoare universală (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)

Preşedintele CSM, Adrian Bordea, procurorul general al României, Tiberiu Niţu, preşedintele Înaltei Curţi a Casaţiei şi Justiţiei, Livia Stanciu şi preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, au participat, marţi, la întâlnirea preşedintelui Traian Băsescu cu noii absolvenţi ai Institutului Naţional al Magistraturii.

Adrian Bordea le-a transmis judecătorilor şi procurorilor prezenţi la ceremonie să nu uite niciodată că "independenţa justiţiei trebuie apărată ca o valoare universală".

Preşedintele ICCJ, Livia Stanciu, a arătat că ia parte la "momentul punerii pietrei de temelie a carierei de magistrat, pentru un număr impresionant de mare a absolvenţi ai Institutului şi cei mai tineri magistraţi definitive al României".

Ea a ţinut să precizeze că aceştia îşi încep cariera odată cu intrarea în vigoare a noilor Coduri, penal şi de procedură penală. "Sunteţi generaţia care se naşte odată cu această nouă realitate legislativă a României, de aceea spun că destinul dumneavoastră profesional va fi, indisolubil legat de destinul acestor legi", a mai arătat Stanciu.

Stanciu a ţinut să mai spună că magistratul trebuie să fie un profesionist desăvârşit, extrem de stăpân pe profesia sa: "Doar stăpânind foarte bine, profesional, toate posibilele impicaţii legale ale cauzelor pe care le veţi instrumenta, veţi reuşi să daţi rezolvarea corectă acelor cauze, fără a face niciun moment rabat de la independenţă, integritate şi dreptate".

Ea a ţinut să le transmită şi un mesaj tinerilor magistraţi: "Nu acceptaţi niciodată compromisul, nici măcar unul care ar părea a fi minor".

Procurorul General al României, Tiberiu Niţu, a declarat despre cariera de magistrate că este extrem de grea dar şi frumoasă şi importantă în orice societate.

"Vă recomand ca, în cariera dumneavoastră, să nu uitaţi că formarea profesională este garanţia independenţei şi imparţialităţii voastre. Cu cât sunteţi mai bine pregătiţi profesional, cu atât sunteţi mai protejaţi", a mai spus Niţu.

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat în discursul său, că la admiterea în Institut i-a felicitat pe cei care au reuşit să intre "acolo unde nu intră nimen", iar acum trebuie să îi felicite pe cei care au reuşit să termine acest Institut, unde admiterea este foarte grea.

"Vă rog să nu uitaţi că România este un stat de drept, în care respectarea Constituţiei şi a legilor este obligatorie", a spus Zegrean, adăugând: "Pentru că sunteţi numiţi pe viaţă, vă rog să nu uitaţi lucrul acesta".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici