- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (12.02.2025, 11:09)
- Gabriel Pecheanu
Şefii Metrorex cer anchetă în cazul mecanicilor care au intrat în medicale în număr foarte mare
- Surse din cadrul Metrorex au precizat în exclusivitate pentru Gândul că, în prezent, peste 40 de mecanici s-ar afla în concedii medicale.
- Conducerea Metrorex vrea să demareze o anchetă.
- Şeful de sindicat spune că „oamenii au gripă sau sunt răciţi”.
![Imaginea articolului Şefii Metrorex cer anchetă în cazul mecanicilor care au intrat în medicale în număr foarte mare](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/22691215/1/7516905-mediafax-group-alexandra-pandrea.jpg?width=560)
Şefii Metrorex cer anchetă în cazul mecanicilor care au intrat în medicale în număr foarte mare
Tensiunile de la metrou sunt tot mai mari. Marţi a fost haos pe Magistrala 2, Pipera – Tudor Arghezi. Din 18 garnituri, marţi dimineaţă au circulat doar 15, pe fondul intrării masive în concedii medicale a mecanicilor. Aglomeraţia ar putea fi mult mai mare miercuri, când este posibil să circule şi mai puţine garnituri.
Surse din cadrul Metrorex au precizat pentru Gândul că atât din Ministerul Transporturilor, cât şi de la nivelul conducerii Companiei de transport, se solicită o anchetă „la sânge” cu privire la intrarea în concedii medicale a angajaţilor din subteran. Sunt aproximativ 45 de mecanici în concedii medicale, iar numărul este în creştere.
Pe de altă parte, Marian Artimon, liderul sindicatului de la metrou, a declarat pentru Gândul că „este dreptul conducerii să facă anchetă”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Când începe şcoala şi când sunt vacanţele. Proiectul privind structura anului şcolar 2025-2026, pus în consultare publică
-
Sfârşit! Klaus Iohannis a părăsit Palatul Cotroceni. Ultimul mesaj către Bolojan: Aveţi grijă de România
-
Iohannis a plecat, dar beneficiile vor rămâne pentru restul vieţii. Iată cu ce va rămâne fostul preşedinte
„Oamenii au intrat în concedii medicale semnate de nişte medici. Unii au gripă, alţii sunt răciţi şi fac tratament ambulatoriu”, spune Marian Artimon.
Marţi dimineaţă, circulaţia trenurilor de metrou a fost complet dată peste cap pe magistrala M2 (Tudor Arghezi – Pipera), la Piaţa Unirii, din cauza grevei angajaţilor Metrorex. Potrivit unor imagini apărute în spaţiul online, peroanele din staţiile centrale au fost extrem de aglomerate.
„Metrorex informează publicul călător că circulaţia trenurilor pe Magistrala 2 se menţine la un interval de 6–7-minute în orele cu vârf de trafic, faţă de intervalul de 4 minute prevăzut în programul de circulaţie aprobat. Cauza acestei situaţii o reprezintă continuarea absentării din motive medicale a unui număr semnificativ de mecanici de tren autorizaţi să opereze pe această magistrală. În acest context, 3 trenuri din cele 18 care operează în mod uzual pe această magistrală rămân anulate. Prezentăm scuze publicului călător pentru disconfortul creat şi vă mulţumim pentru înţelegere”, se arată într-un comunicat transmis, marţi, de Metrorex.
Sindicaliştii de la Metrorex continuă protestul faţă de „ordonanţa trenuleţ” prin care s-a blocat mărirea salarială negociată cu reprezentanţii companiei la sfârşitul anului trecut, prin Contractul Colectiv de Muncă.
Angajaţii de la metrou se află de mai multe zile în aşa-zisa „grevă de exces de zel”.
USLM a organizat, în 21 şi 22 ianuarie, pichete de protest în faţa Ministerului Finanţelor şi a Guvernului, cerând creşterea salariilor conform Contractului Colectiv de Muncă încheiat la finele anului trecut şi finanţarea corespunzătoare a companiei.
În paralel cu solicitarea de respectare a CCM, sindicaliştii au şi următoarele cerinţe:
condiţii mai bune de muncă;
o mai bună finanţare;
angajarea de personal;
asigurări de serviciu şi de sănătate.
„În condiţiile în care pleacă foarte mulţi oameni la pensie, sarcinile acestora sunt preluate de oamenii care rămân. Asta înseamnă muncă în plus, fără mai mulţi bani. Presiune mai mare, ceea ce este foarte periculos pentru siguranţa călătorilor”, mai soun sindicaliştii.
Sindicaliştii de la metrou au protestat şi în 2023, în faţa Guvernului, fiind nemulţumiţi de prevederile Legii 296 / 2023, intrată în vigoare la 1 noiembrie 2023.
Ultima grevă generală la Metrorex a avut loc în martie 2021 şi a creat un scandal imens, care a condus la excluderea lui Ion Rădoi din cadrul Sindicatului Liber din Metrou.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22678659/6/7-dji-0538-hdr.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5539/22676824/2/imgl8472.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/amenda-hranit-porumbei-1739358077.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=22691215&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe