- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (15.07.2015, 12:31)
- Aurelia Alexa
Şeful centrului în care un copil a fost legat, DEMIS din funcţie. Alţi patru angajaţi, concediaţi
Şeful centrului din Sectorul 6 unde se fac cercetări după ce un copil a fost legat în curte a fost demis din funcţie, iar pentru trei îngrijitoare şi pentru asistentul medical s-a dispus desfacerea contractelor de muncă, a anunţat, miercuri, Primăria Sectorului 6.
Urmărește
466 afișări
Şeful centrului în care un copil a fost legat, demis din funcţie. Alţi patru angajaţi, concediaţi (Imagine: Shutterstock)
Potrivit sursei citate, cercetarea disciplinară începută la Complexul de Servicii Sociale "Istru" - Case de tip familial, după ce în presă au apărut imagini cu un copil legat de o uşă, în curtea instituţiei, a fost finalizată miercuri.
În urma cercetării disciplinare s-a dispus demiterea din funcţie a şefului centrului, urmând ca acesta să fie trimis în cercetare pentru suspiciunea de abuz.
De asemenea, s-a dispus desfacerea contractelor de muncă, în conformitate cu articolul 248 alineatul 1, litera e) din Codul muncii, a trei îngrijitoare şi a asistentului medical, persoane angajate în cadrul Complexului de Servicii Sociale "Istru", se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Sectorului 6.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
Rezultatele cercetării disciplinare au fost trimise Poliţiei Sectorului 6, pentru clarificarea împrejurărilor în care faptele au avut loc şi completarea procedurilor de cercetare care se impun în cazul suspiciunii unei situaţii de abuz.
De asemenea, toată documentaţia, măsurile şi demersurile efectuate de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 6, respectiv deciziile de suspendare din funcţie, deciziile de desfacere a contractelor de muncă, referatele cu propunerile directorului executiv, au fost transmise Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.
"Reamintim că acest incident regretabil reprezintă o situaţie izolată şi fără precedent în activitatea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 6", se mai arată în comunicatul citat.
Citeşte şi:
Dosar penal în cazul copilului cu dizabilităţi de la un centru din Bucureşti legat de o uşă
Preşedintele ANPDCA, Gabriela Coman, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, că a trimis Corpul de control la Complexul de servicii sociale Istru din Sectorul 6 după ce în presă au apărut imagini cu un copil din centru care era legat.
Gabriela Coman a precizat că imaginile au fost surprinse de o persoană care locuieşte în vecinătatea centrului şi au fost trimise presei luni după-amiază, când DGASPC Sector 6 a început o anchetă.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 a început, în acest caz, urmărirea penală "in rem", pentru rele tratamente aplicate minorului, lipsire de libertate în mod ilegal şi abuz în serviciu, a declarat pentru MEDIAFAX, procurorul Sebastian Mierliţă, purtătorul de cuvânt al instituţiei.
Anchetatorii urmează să decidă cu privire la ce persoane vor extinde urmărirea penală.
"Se fac audieri în vederea identificării autorilor", a declarat procurorul Sebastian Mierliţă.
Anchetatorii au chemat, marţi, la audieri mai multe persoane angajate la Complexul de Servicii Sociale "Istru". Ancheta deschisă de procurori a fost demarată în urma unei sesizări făcute de reprezentanţii DGASPC Sector 6.
La rândul său, ANPDCA a făcut sesizare penală la Poliţia Sectorului 6. De asemenea, ANPDCA s-a adresat Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, căreia i-a solicitat începerea unei anchete la Complexul de servicii sociale Istru, pentru răspundere disciplinară.
Citeşte şi:
Anchetă la un centru din Capitală, după ce un copil cu dizabilităţi a fost legat de o uşă
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe