Lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului C.M.I.I.T. al Gărzii de Coastă, împreună cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud şi lucrători din cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Constanţa, au făcut, joi, un control amănunţit la un container sosit pe ruta R. Moldova-Turcia-România, care avea ca destinaţie o societate comercială cu sediul în Limasol (Cipru).
În urma controlului au fost descoperite 733.000 pachete ţigări, ce purtau însemnele unei mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
Ţigările, în valoare de aproximativ 7.330.000 lei dacă ar fi fost comercializate la valoarea de piaţa, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru punerea în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.
Captură impresionantă de ţigări de contrabandă în judeţul Arad
Un TIR încărcat cu 600 de baxuri de ţigări de contrabandă, în valoare de aproximativ trei milioane de lei, a fost depistat, vineri, de poliţiştii din judeţul Arad. Şoferul autotrenului a fost reţinut, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Arad, TIR-ul a fost depistat de poliţişti pe DN79, staţionat într-o parcare.
În urma controlului, poliţiştii au descoperit 600 de baxuri, care conţineau şase milioane de ţigarete netimbrate.
„În cauză, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au desfăşurat investigaţii, în perioada februarie – octombrie a.c.. ţigările urmau a fi comercializate în partea de vest a ţării”, transmite IPJ Arad.
Şoferul TIR-ului, un cetăţean sârb în vârstă de 38 de ani, a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraţilor Tribunalului Arad cu propunere de arestare, pentru contrabandă.
Ţigările în valoare de aproximativ trei milioane de lei, precum şi TIR-ul au fost indisponibilizate.