Şeful CSM: Este îngrijorător că după mediatizarea excesivă a unui caz, soluţia e că fapta nu există

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lidia Bărbulescu, a declarat că nu a făcut aprecieri cu privire la deciziile instanţelor sau parchetelor, dar când se dă o soluţie într-un caz pentru că "fapta nu există", după ce s-a permis o mediatizare excesivă, acest lucru este îngrijorător.

Urmărește
37 afișări
Imaginea articolului Şeful CSM: Este îngrijorător că după mediatizarea excesivă a unui caz, soluţia e că fapta nu există

Şeful CSM: Este îngrijorător că după mediatizarea excesivă a unui caz, soluţia e că fapta nu există (Imagine: Mediafax Foto)

Asociaţia Procurorilor din România a solicitat, luni, preşedintelui CSM să prezinte public scuze procurorilor, ca urmare a "declaraţiilor jignitoare" făcute în cadrul unui interviu la RFI România, potrivit cărora soluţia neînceperii urmăririi penale date recent de DNA în dosarul foştilor miniştrii Şereş-Nagy "decredibilizează justiţia", iar în urmă cu zece ani "profesionalismul procurorilor părea mai ridicat".

"Mă surprinde această reacţie pentru că de fapt eu nu am făcut aprecieri cu privire la soluţie. Eu am spus - şi cred că există înregistrarea - faptul că o asemenea soluţie, după ce public, prin mediatizarea excesivă, lumea, opinia publică a perceput că acei inculpaţi, indiferent care sunt ei, sunt vinovaţi este de natură a decredibiliza actul de justiţie", a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, preşedintele CSM, judecătoarea Lidia Bărbulescu.

Preşedintele CSM a arătat că soluţia justiţiei vine pe fondul unei mediatizări deosebite a cazului: "Nu am făcut niciodată aprecieri asupra unei soluţii. Nici cu privire la această soluţie nu fac aprecieri. Ea poate fi una foarte bună şi sunt convinsă, atâta vreme cât va rămâne definitivă, că este una foarte bună. Dar a veni şi a da o soluţie pentru că fapta nu există, după ce ai permis o mediatizare atât de mare, acest lucru este îngrijorător şi de natură a face ca percepţia opiniei publice să fie aceea care este, adică aceea de decredibilizare a actului de justiţie".

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus, în 15 iulie, neînceperea urmăririi penale pentru luare de mită şi primire de foloase necuvenite în cazul miniştrilor Comunicaţiilor şi Economiei, Zsolt Nagy şi Codruţ Şereş, a lui Dorinel Mucea, adjunctul şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie din MEC şi faţă de Radu Donciu, fost consilier la Ministerul Comunicaţiilor. Totodată, DNA a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de consultantul internaţional Stamen Stanchev pentru dare de mită.

În cazurile celor cinci, procurorii au decis că faptele nu există, aplicându-se articolul 10, litera a din Codul de procedură penală.

Preşedintele CSM a arătat că în calitate de judecător nu şi-ar fi putut permite vreodată să fac aprecieri cu privire la soluţiile pronunţate.

Ca judecător, Bărbulescu susţine că preferă ca, în situaţia în care probele din dosare nu-i demonstrează pe deplin vinovăţia persoanei respective, să pronunţe o achitare, decât o condamnare, astfel că "mai bine îi scapă un vinovat nepedepsit, decât să condamne un nevinovat".

"Şi tot ca judecător nu am încălcat şi nu cred că este posibil de admis a fi încălcată prezumţia de nevinovăţie. Aşa încât, aş vrea să vă spun că mai degrabă cred că o persoană asupra căruia magistratul nu este convins că are elemente suficiente de vinovăţie şi de a pronunţa o condamnarea, mai bine dă achitare, decât de a condamna un nevinovat sau un posibil nevinovat. Aceasta este opinia mea ca judecător şi nu mi-o pot schimba ca preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii. Am fost printre cei care am susţinut, nu de dragul vorbelor, prezumţia de nevinovăţie. Nu este posibil ca diferite organisme internaţionale sau magistraţi să critice şi să facă aprecieri cu privire la soluţiile instanţelor, evident soluţii defintivie în materie penală şi irevocabile în materie civilă", a arătat Lidia Bărbulescu, vicepreşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, suspendat din funcţie pe perioada mandatului de şef al CSM

În legătură cu afirmaţia privind profesionalismul procurorilor, Bărbulescu a explicat că, "sub aspectul elementelor constitutive ale infracţiunilor, fie ele şi de corupţie, au rămas aceleaşi sau au mai fost incriminate altele noi", prin Legea 78 privind fapte de corupţie, "dar sub aspectul modului de a se proba astfel de fapte procedura penală nu s-a schimbat, sistemul probatoriu nu s-a schimbat".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici