Şeful Cultului Musulman din România: Condamnăm atentatele de la Paris. Islamul interzice uciderea oricărui suflet

Şeful Cultului Musulman din România, muftiul Murat Iusuf, condamnă atacurile teroriste din Franţa şi spune că persoanele care le-au provocat “nu pot fi recunoscute în lumea civilizată drept fraţi de confesiune musulmană”, precizând că ”islamul interzice ferm uciderea oricărui suflet”.

Urmărește
6135 afișări
Imaginea articolului Şeful Cultului Musulman din România: Condamnăm atentatele de la Paris. Islamul interzice uciderea oricărui suflet

Şeful Cultului Musulman din România: Condamnăm atentatele de la Paris. Islamul interzice uciderea oricărui suflet

“Aceste evenimente dramatice întreprinse cu instrumentele unui fanatism ce nu poate fi justificat de nicio cauză şi cu cruzimea ce nu are nicio legătură cu religia islamică sunt dovada limpede că cei care le provoacă nu pot fi recunoscuţi în lumea civilizată drept fraţi de confesiune musulmană, conform preceptelor religioase pe care noi le practicăm, în concordanţă cu învăţăturile Coranului şi relatările Profetului Muhammed (Pbuh). Islamul interzice ferm uciderea oricărui suflet iar religia noastră, mai presus de orice, este împotriva oricărei vărsări de sânge. Astfel, condamnăm ferm asemenea atentate la natura fiinţei umane. Drept urmare, condamn aceste acte de terorism şi adresez condoleanţe familiilor îndoliate şi poporului francez şi mă rog în continuare bunului Allah să ne binecuvânteze şi să ne protejeze ţara, România, şi poporul nostru tolerant şi iubitor de pace. Amin!”, a transmis muftiul Murat Iusuf, prin intermediul unui comunicat de presă.

De asemenea, muftiul Murat Iusuf precizează că atacurile teroriste au fost provocate în virtutea unei credinţe false, ce nu are nimic de-a face cu islamul.

“Deplângem, totodată, manifestările sângeroase ce au rezultat în urma unor atacuri teroriste fără precedent provocate de aşa-zişi musulmani, în virtutea unei false credinţe ce nu are nimic de-a face cu islamul aşa cum a fost el propovăduit de Profetul Muhammed (Pbuh), în numele Lui Allah”, se mai arată în comunicat.

Bilanţul victimelor atentatelor teroriste de la Paris a ajuns la 129 de morţi şi 352 de răniţi, dintre care 99 în stare gravă, a anunţat procurorul general din Paris, Francois Molins, citat de publicaţia franceză Le Figaro.

MAE a anunţat sâmbătă că doi cetăţeni români au murit în atentatele de la Paris, informaţia fiind confirmată de autorităţile franceze. De asemenea, un cetăţean român a fost rănit uşor în atacuri, acesta primind îngrijiri la un spital din Paris şi fiind externat în cursul dimineţii.

Preşedintele Francois Hollande a decretat trei zile de doliu naţional în Franţa, în urma atentatelor comise la Paris.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici