Şeful de la Permise de Conducere Bucureşti, cercetat de DNA
Şeful Serviciului Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule Bucureşti, Dan Moşescu şi doi adjuncţi ai acestuia sunt cercetaţi de DNA cu privire la posibile infracţiuni de luare de mită pentru facilitarea eliberării unor permise de conducere, potrivit unor surse judiciare.
Şeful de la Permise de Conducere Bucureşti, cercetat de DNA
Sursele citate au declarat că în rechzitoriul prin care a fost trimis în judecată Florea Popescu, comisar-şef de poliţie în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule (SPCRPCIV) Bucureşti, pentru luare de mită, se arată că procurorii vor continua cercetările într-un dosar disjuns faţă de Dan Moşescu şi doi adjuncţi ai acestuia.
Comisarul şef de poliţie Dan Moşescu a declarat, joi seară, pentru MEDIAFAX, că până acum nu a primit nicio citaţie de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
"Până acum nu am fost citat la DNA şi nici nu o să fiu. Având în vedere conjunctura, mâine (vineri - n.r.) voi face o scrisoare deschisă la DNA, pentru a afla dacă sunt cumva citat şi de ce nu ştiu şi eu, pentru că o cercetare penală se face cu aducerea la cunoştinţă a acestui lucru persoanei în cauză. Aşteptăm să vedem articolul şi probele pe care se bazează", a spus şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule Bucureşti.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Papa Francisc îi avertizează pe liderii mondiali despre riscurile Inteligenței Artificiale și impactul asupra adevărului
-
Ponta, despre posibila sa candidatură: Nu candidez contra cuiva, o să iau decizia şi o să anunţ
-
Trump: Putin a vrut denuclearizarea
-
Trump la Davos: „Iubesc Europa”, dar „am nemulţumiri foarte mari” cu Uniunea Europeană
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată a lui Florea Popescu, comisar-şef de poliţie în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule Bucureşti, pentru luare de mită, în formă continuată.
Alături de acesta va fi judecat şi Mihai Cojiţă, instructor auto la şcoala Auto Intact SRL Bucureşti, pentru complicitate la dare de mită, în formă continuată.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 10 decembrie 2007, Florea Popescu, în calitate de ofiţer examinator la SPCRPCIV Bucureşti, a primit 200 lei de la un denunţător (instructor auto) pentru a promova un candidat la proba practică pentru obţinerea permisului de conducere.
"În acelaşi scop, inculpatul a acceptat promisiunea aceleiaşi sume de bani de la un alt candidat, sumă ce urma să fie remisă ofiţerului prin intermediul denunţătorului şi al inculpatului Cojiţă Mihai", se arată într-un comunicat de luni al DNA.
De asemenea, instructorul auto Mihai Cojiţă a primit 150 de euro de la un candidat pentru a remite o parte din aceşti bani examinatorului Florea Popescu, prin intermediul aceluiaşi denunţător, "pentru ca ofiţerul de poliţie să îl promoveze în mod fraudulos cu ocazia probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere".
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bucureşti.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO