- Home
- Social
- PLOIEŞTI, (17.08.2015, 11:18)
- Daciana Ilie
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Şeful DGA Prahova şi adjunctul şefului Poliţiei Judeţene, suspectaţi de corupţie, audiaţi la DNA. Constantin Ispas ar fi intervenit pentru protejarea unor firme
Şeful Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Prahova, Constantin Ispas, şi adjunctul şefului Poliţiei Judeţene Prahova, Adrian Rădulescu, au fost aduşi, luni, la DNA Ploieşti, unde urmează să fie audiaţi, fiind suspectaţi de fapte de corupţie.
Urmărește
2058 afișări
Şeful DGA Prahova şi adjunctul şefului Poliţiei Judeţene, suspectaţi de corupţie, audiaţi la DNA (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)
UPDATE: Şeful DGA Prahova ar fi intervenit pentru protejarea unor firme de la care încasa sume de bani - surse
Şeful DGA Prahova, Constantin Ispas, este suspectat de trafic de influenţă şi luare de mită, fiind acuzat că a intervenit la funcţionari cu atribuţii de control pentru protejarea unor firme, în schimb încasând de la acestea sume de bani prin intermediul societăţilor familiei sale.
Potrivit unor surse judiciare, Constantin Ispas, comisar-şef de poliţie şi şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, este suspectat de trafic de influenţă, efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, luare de mită, folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, spălare a banilor şi cercetare abuzivă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
LIVE UPDATE. Alegeri în SUA. Americanii își votează astăzi noul Președinte. Kamala Harris și Donald Trump duc o luptă strânsă pentru Casa Albă și Congres
-
Rusia a distrus viitorul Ucrainei. Câţi micuţi a ucis războiul început pe 24 februarie 2022
-
PNL s-a retras de la audierea Roxanei Mînzatu în Parlament
-
Acest lucru l-ar putea îngenunchea cu adevărat pe Putin. Veniturile guvernului din petrol s-au prăbuşit: scădere cu 29%
Conform surselor judiciare citate, folosindu-şi influenţa asupra unor funcţionari cu atribuţii de control din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova şi Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Prahova, şeful Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova ”a acţionat pentru obţinerea de avantaje patrimoniale necuvenite, pentru sine şi membri ai cercului său relaţional”.
În perioada 2010-2014, Ispas ar fi intervenit la nivelul unor funcţionari cu atribuţii de control, în scopul protejării activităţii comerciale a unor firme (S.C. Corydob Peco Serv S.R.L. Poiana Câmpina, S.C. Sandcompany S.R.L. Ploieşti, S.C. Rinenergy Impex S.R.L. Focşani şi S.C. Viacom Investec Md Midwest Focşani). În schimb, Ispas ar fi încasat periodic diverse sume de bani, prin intermediul S.C. Niros Com S.R.L. Popeşti din comuna Brazi, societate ai cărei asociaţi sunt fratele său, Ion Ispas, şi fiul său, Mihai-Constantin Ispas, şi prin intermediul S.C. Milarasi SRL din Bucov, administrată de fratele său. Pentru a da o aparentă legalitate plăţilor făcute către aceste societăţi, au fost înregistrate în evidenţele contabile documente reprezentând operaţiuni comerciale nereale (fictive) privind prestarea unor servicii între părţi, acte de comerţ care în realitate nu au avut loc, au mai declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.
De asemenea, Constantin Ispas este suspectat că a cerut unui denunţător şi a primit, în perioada aprilie 2010 - februarie 2011, câte 10.000 euro, în două tranşe. Ispas ar fi cerut aceluiaşi denunţător să acorde un ajutor financiar S.C. Sandcompany SRL, administrată de Valentin Vasile Şchiopulescu, constând în acordarea unui împrumut de 200.000 lei şi încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil proprietatea denunţătorului, pentru care preţul (400.000 euro) nu a fost achitat în realitate de către Şchiopulescu.
În schimb, Ispas i-ar fi promis denunţătorului că îl va determina pe comisarul şef Emanuel Saghel, ofiţer coordonator în BCCO Ploieşti, să soluţioneze favorabil dosarul penal înregistrat la DIICOT Ploieşti care viza activitatea firmei denunţătorului.
Anchetatorii mai spun că în perioada 2010-2013 şeful Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova l-ar fi determinat pe administratorul unei firme ”să creeze avantaje materiale” societăţii administrate de Vasile Şchiopulescu. De asemenea, Ispas ar fi determinat o altă firmă să încheie două contracte de furnizare mărfuri şi să comercializeze, în perioada decembrie 2011 - aprilie 2013, societăţii comerciale Corydob Impex SRL, motorină cu plata la termen, cu bilet la ordin (în medie trei cisterne lunar), iar SC Master Truck Autoline SRL să transporte uleiurile minerale neaccizabile achiziţionate de această societate din Polonia şi Slovenia, cu mijloacele de transport proprietatea SC Corydob Impex SRL, direct către beneficiarii care efectuau plata transportului către Corydob.
Potrivit anchetatorilor, în schimb Ispas ar fi primit de la Vasile Şchiopulescu, reprezentantul Corydob Impex şi Sandcompany, suma de 1.500 de lei pentru fiecare dintre cele 72 cisterne cu combustibil livrate de SC Fernix Impex, în total el primind 108.000 de lei. De asemenea, Constantin Ispas ar fi primit sume de bani cuprinse între 700 şi 2.000 de lei pentru alimentarea cu carburant a autoturismului personal, în toată perioada menţionată, agregate minerale exploatate la balastiera Sandcompany şi transportul unor baloţi de lucernă sau grâu din zona Urlaţi la ferma pe care o administrează în comuna Brazi. De asemenea, în vara anului 2011 Ispas a mers cu familia sa şi a fratelui său pe litoralul bulgăresc, sejurul, în valoare de 2.000 de euro, fiindu-i plătit de Şchiopulescu.
Anchetatorii mai spun că, începând cu anul 2011 şi până în prezent, Constantin Ispas a efectuat, în mod repetat, operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, constând în administrarea şi coordonarea efectivă a activităţilor derulate de către SC Iahim Logistik, la care acţionar unic şi administrator figurează fiul său. Firma are ca obiect de activitate ”cultivarea cerealelor, plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase, creşterea bovinelor, creşterea porcinelor, creşterea ovinelor şi caprinelor”.
Conform surselor citate, Ispas ar fi primit, în mod repetat, sume importante de bani de la Margareta Leonte şi Gheorghe Leonte, pentru ca, prin exercitarea atribuţiilor de serviciu, să iniţieze şi să deruleze anchete penale împotriva lucrătorilor de poliţie implicaţi în soluţionarea unui dosar aflat pe rolul Parchetului Tribunalului Prahova şi având ca obiect săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală de către membri familiei Leonte.
În luna iunie 2012, în calitate de şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, Constantin Ispas i-ar fi transmis unei persoane cercetate că urmează să aibă loc o percheziţie la locuinţa sa, percheziţie dispusă într-un dosar al Parchetului Judecătoriei Ploieşti.
La rândul său, Emanuel Saghel, ofiţer în cadrul BCCO Ploieşti, este suspectat de şantaj, trafic de influenţă, folosire, în orice mod, direct sau indirect de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi luare de mită.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2014 - 2015, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul BCCO Ploieşti, lucrând în baza delegărilor de competenţă dispuse de DIICOT- Serviciul Teritorial Ploieşti, a ameninţat un jurnalist, direct sau prin interpuşi, cu constituirea de dosare penale şi luarea unor măsuri preventive faţă de acesta, vrând să îl determine astfel să nu mai publice materiale de presă compromiţătoare la adresa sa.
De asemenea, Emanuel Saghel este suspectat că în perioada 2011 - 2014 a pretins iniţial un comision, al cărui cuantum nu l-a precizat, iar ulterior a primit parchet, plintă, precum şi servicii de debitare a cantităţii de 3-4 metri cubi buşteni, de transport al acestui material lemnos şi de recondiţionare a unor piese de mobilier de la administratorul unei firme. El ar fi beneficiat de aceste servicii pentru a determina un ofiţer din Poliţia Judeţeană Prahova să soluţioneze favorabil un dosar al respectivei persoane.
Anchetatorii mai susţin că, în perioada martie - noiembrie 2014, Emanuel Saghel a furnizat unei persoane cercetate într-un dosar penal de către DIICOT Ploieşti informaţii la care avea acces în virtutea funcţiei, constând în înştiinţarea acesteia în legătură cu interceptarea sa în respectiva cauză penală şi cu data la care urma să aibă loc percheziţii la domiciliul acestuia. În schimb, ofiţerul BCCO a pretins şi primit, în perioada martie - noiembrie 2014, bilete la meciurile de fotbal disputate de F.C. Petrolul Ploieşti pe teren propriu.
Adrian Rădulescu, adjunctul şefului IPJ Prahova, adus şi el pentru audieri la DNA Ploieşti, este suspectat de cercetare abuzivă.
Conform anchetatorilor, Adrian Rădulescu şi Constantin Ispas ar fi ameninţat trei persoane, pentru a le determina să formuleze denunţuri la adresa unor ofiţeri de poliţie de la SIF Prahova care au instrumentat un dosar penal aflat pe rolul Parchetul Tribunalului Prahova. Denunţurile astfel obţinute prin ameninţare s-au materializat în constituirea a două dosare penale înregistrate la DNA şi în cadrul cărora ofiţerii din DGA Ploieşti au fost delegaţi să facă cercetări.
Şeful Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Prahova, Constantin Ispas, adjunctul şefului Poliţiei Judeţene Prahova, Adrian Rădulescu, şi Emanuel Saghel, ofiţer în cadrul BCCO Ploieşti, au fost aduşi, luni, la DNA Ploieşti, pentru a fi audiaţi.
Comisarul şef Constantin Ispas a fost adus la sediul DNA Ploieşti în jurul orei 11.00, cu o dubă a MAI, fiind flancat de trei jandarmi din trupele speciale. Întrebat dacă a fost luat de acasă sau de la serviciu, Ispas a spus că este în concediu. De asemenea, întrebat dacă a ajutat infractori să scape de dosare, Ispas a negat.
Ulterior, tot cu o dubă a MAI şi flancat de jandarmi din trupele speciale a fost adus Adrian Rădulescu, adjunctul şefului IPJ Prahova, pentru a fi audiat în acelaşi dosar.
De asemenea, Emanuel Saghel, ofiţer în cadrul BCCO Ploieşti, a fost adus la DNA Ploieşti cu o dubă a MAI, iar la intrarea în sediul instituţiei el a declarat că a fost ridicat de la serviciu şi că nu ştie pentru ce a fost adus la DNA Ploieşti.
Întrebat dacă a ajutat infractori sau dacă s-au scurs informaţii din dosare aflate în lucru la BCCO Ploieşti, Saghel a răspuns: "Niciodată".
Ancheta în acest caz a fost realizată cu sprijinul Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă.
Citește pe alephnews.ro: Ce ar însemna o președinție Trump pentru războaiele globale și securitatea europeană? Ucraina și Israel sunt principalele subiecte
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
FBI, ODNI și CISA au emis un avertisment comun despre operațiunile Rusiei menite să submineze încrederea în alegerile americane
A fost prezentat tractorul produs de RURIS Craiova. Cum arată tractorul românesc, cu preţuri între 3.000 şi 5.000 de euro
Se adună nori de criză. Un uriaş magazin din China, pe care unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume a vrut să îl umple ochi cu haine, genţi şi pantofi de milioane de euro, acum stă gol şi abandonat. Să fie acesta primul semn că şi în buzunarele bogaţilor a început să bată vântul?
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai puțin ştiută a magnatului
PROSPORT.RO
Ce s-a descoperit la autopsia femeii care a murit în fața spitalului din Slatina. Rudele acuză medicii de malpraxis
CANCAN.RO
La ce oră să NU folosești niciodată mașina de spălat. Plătești mai mult pentru curent dacă e utilizată atunci
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 16:05
-
astăzi, 16:04
Încă un român dispărut în urma inundaţiilor din Valencia, găsit decedat