Şeful DGIPI Cornel Şerban şi Petre Pitcovici, reţinuţi de procurorii DNA

Publicat: 25 03. 2009, 09:39
Actualizat: 06 11. 2012, 09:16

În mai 2004, Dumitrescu a sesizat Parchetul instanţei supreme, pentru ca, în ianuarie 2005, să revină cu o altă reclamaţie privind afacerea drogurilor.

Dumitrescu afirma în plângerea pe care a înaintat-o Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că trei persoane – care s-au recomandat a fi din cadrul Ministerul Justiţiei (MJ) şi Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) – ar fi încercat, la sfârşitul lunii august 2005, să-l determine să-şi retracteze susţinerile potrivit cărora anumiţi poliţişti şi procurorul ar fi implicaţi în dispariţia drogurilor.

Petre Dumitrescu declara că la 1 septembrie 2005 a înaintat o nouă plângere în care arată că ar fi aflat încă din 2002 că "doi ofiţeri de la UM 0962 – coloneii Stan şi Nicolae – sunt implicaţi în traficul de droguri".

Potrivit fostului informator, conflictul cu cei doi ofiţeri ar fi început în momentul în care acesta i-a ameninţat că îi va da în vileag, dezvăluind faptul că ei ar fi implicaţi în presupusa dispariţie a unei cantităţi de şase kilograme de cocaină, reprezentând un transport supravegheat provenit din Venezuela.

Biroul de presă al Ministerului Public informa atunci, printr-un comunicat, faptul că, prin ordonanţa 267/P/2005 din 14 iulie 2005, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul Flavius Crâznic, constatându-se că acesta nu a comis nici o faptă prevăzută de legea penală în cazul privind afacerea Venezuela.

Ulterior, procurorii instanţei supreme i-au transmis rezoluţia de neînceperea urmăriri penale faţă de procurorul Flavius Crâznic şi de continuare a cercetărilor faţă de poliţiştii Petre Pitcovici şi Sorin Marius Bosgan.

Potrivit declaraţiei lui Dumitrescu, "traficul de droguri a fost o înscenare pusă la cale de colonelul Stan şi Bădulescu Aurelian, ambii de la UM 0962, pentru a acoperi implicarea lor în dispariţia unor droguri din Venezuela ca livrări supravegheate".

Dumitrescu susţine că timp de şase zile – între 21 şi 28 iulie 2003 – coloneii Stan şi Nicolae ar fi venit la arest şi i-ar fi cerut să sune în Venezuela şi Olanda, pentru a organiza o livrare supravegheată de droguri.

Inspectoratul General al Poliţiei Române arăta că Direcţia Generală Antidrog a demarat o anchetă internă pentru verificarea acuzaţiilor privind presupusa dispariţie a şase kilograme de cocaină lansate la adresa unor poliţişti antidrog.

Potrivit Poliţiei Române, din primele verificări a rezultat că toate activităţile în acest caz s-au realizat conform legislaţiei interne şi internaţionale, sub supravegherea şi cu autorizarea Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog, acuzaţiile aduse fiind nefondate.

Dumitrescu susţine că a adus drogurile în ţară în decembrie 2002, încărcătura fiind preluată de poliţiştii de la antidrog de pe aeroportul Otopeni. Drogurile nu au mai fost însă găsite. Câteva luni mai târziu, Dumitrescu a fost acuzat de trafic de droguri, fiind prins când încerca să introducă în ţară 5.000 de pastile de ecstasy.

În 18 iulie 2003, Dumitrescu a fost arestat preventiv de Tribunalul Bucureşti, sub acuzaţiile de trafic de droguri. El a fost eliberat în mai 2005.

Cornel Şerban şi Petre Pitcovici au fost audiaţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), care au emis pe numele lor ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore.

Avocatul lui Cornel Şerban a declarat, la ieşirea de la DNA, că atât şeful DGIPI, cât şi Petre Pitcovici au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Cornel Şerban este acuzat de complicitate la favorizarea infractorului, a precizat apărătorul acestuia.

Potrivit unor surse judiciare, miercuri, în jurul orei 12.00, procurorii DNA vor relua audierile, după care îi vor duce pe Şerban şi Pitcovici la instanţa supremă, cu propunere de arestare preventivă.

Anchetatorii au descins, marţi, la biroul şefului DGIPI Cornel Şerban, de unde au ridicat mai multe bunuri, au precizat sursele citate.

Petre Pitcovici a fost vizat, în 2005, într-un caz privind presupusa dispariţie a şase kilograme de cocaină, cunoscut ca "afacerea Venezuela".

În acest caz, un fost agent sub acoperire, Petre Dumitrescu, folosit în afacerea cu droguri din Venezuela, acuza într-o plângere penală, muşamalizarea acestui caz, operaţiunea în care ar fi dispărut şase kilograme de cocaină fiind autorizată de procurorul Flavius Crâznic, care ulterior a devenit consilier al ministrului Justiţiei.

Biroul de presă al Ministerului Public informa atunci, printr-un comunicat, faptul că, prin ordonanţa 267/P/2005 din 14 iulie 2005, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul Flavius Crâznic, constatându-se că acesta nu a comis nici o faptă prevăzută de legea penală în cazul privind afacerea Venezuela.

Ulterior, procurorii instanţei supreme i-au transmis rezoluţia de neînceperea urmăriri penale faţă de procurorul Flavius Crâznic şi de continuare a cercetărilor faţă de poliţiştii Petre Pitcovici şi Sorin Marius Bosgan.

Inspectoratul General al Poliţiei Române arăta că Direcţia Generală Antidrog a demarat o anchetă internă pentru verificarea acuzaţiilor privind presupusa dispariţie a şase kilograme de cocaină lansate la adresa unor poliţişti antidrog. Potrivit Poliţiei Române, din primele verificări a rezultat că toate activităţile în acest caz s-au realizat conform legislaţiei interne şi internaţionale, sub supravegherea şi cu autorizarea Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog, acuzaţiile aduse fiind nefondate.

Dumitrescu susţinea că a adus drogurile în ţară în decembrie 2002, încărcătura fiind preluată de poliţiştii de la antidrog de pe aeroportul Otopeni. Drogurile nu au mai fost însă găsite. Câteva luni mai târziu, Dumitrescu a fost acuzat de trafic de droguri, fiind prins când încerca să introducă în ţară 5.000 de pastile de ecstasy.

În 18 iulie 2003, Dumitrescu a fost arestat preventiv de Tribunalul Bucureşti, sub acuzaţiile de trafic de droguri. El a fost eliberat în mai 2005.