Surse din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au precizat, pentru MEDIAFAX, că ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, l-a schimbat miercuri din funcţie pe şeful Direcţiei Generale de Protecţie Internă (DGPI), Mihai-Cristian Mărculescu, locul acestuia urmând să fie luat de colonelul Răzvan Măgura.
Colonelul Mihai-Cristian Mărculescu fusese numit, pe 4 iulie 2017, în funcţia de director general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă din subordinea MAI, el fiind împuternicit în 2016 să conducă DGPI de fostul premier Dacian Cioloş.
Principala atribuţie a DGPI este de protecţie internă a Ministerului Afacerilor Interne, ofiţerii desfăşurând şi activităţi de culegere de informaţii.