Seful ISJ Suceava a sesizat MECT că fondurile pentru salariile profesorilor sunt insuficiente

Inspectorul şcolar general al judeţului Suceava, Petru Carcalete, a sesizat Ministerul Educaţiei că fondurile alocate pentru plata salariilor cadrelor didactice sucevene sunt insuficiente, iar profesorii nu-şi pot primi integral banii aferenţi lunii februarie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
17 afișări

Carcalete a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că, potrivit bugetului actual, fondurile pentru plata salariilor sunt insuficiente pentru a fi achitate conform legii şi a hotărârilor judecătoreşti.

El a spus că a existat o defalcare trimestrială a banilor, însă fondurile nu ajung pentru plata integrală a salariilor, chiar şi dacă nu ar fi fost aceste hotărâri judecătoreşti.

Carcalete a precizat că în ultima şedinţă a Comisiei de dialog social s-a convenit să fie sesizate ministerele Educaţiei şi Finanţelor Publice cu privire la această situaţie înregistrată în judeţul Suceava.

Liderul Sindicatului din Învăţământ "Bucovina" Rădăuţi, Gheorghe Şorodoc, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că în zonele Rădăuţi şi Suceava sunt şcoli cărora le ajung fondurile pentru plata salariilor conform hotărârilor judecătoreşti, altele care mai au nevoie de foarte puţine fonduri pentru acoperirea plăţii integrale a acestora, dar sunt şi şcoli la care fondurile alocate acoperă doar 20-30 la sută din suma necesară achitării drepturilor salariale.

Şorodoc a spus că repartizarea pe trimestre a fondurilor a fost făcută "nesănătos".

El a mai spus că această situaţie a fost semnalată în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social, iar autorităţile sucevene urmau să facă demersuri la ministerele Educaţiei şi Finanţelor Publice pentru suplimentarea şi echilibrarea fondurilor, conform HG 1395.

Liderul Sindicatului din Învăţământ "Bucovina" Rădăuţi a adăugat că în următoarea şedinţă ordinară a sindicatului, care va avea loc săptămâna viitoare, se vor stabili paşii de urmat după consultarea membrilor de sindicat, mai ales că trebuie respectată legislaţia în domeniul conflictelor de muncă.

La rândul său, liderul Sindicatului Judeţean Învăţământ "Spiru Haret" Suceava, Constantin Cernica, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că "situaţia este foarte gravă", arătând că în judeţ sunt situaţii în care salariile se acoperă în proporţie de doar 20-30 la sută.

"În condiţiile date, oamenii vor reacţiona", a spus Cernica.

El a arătat că această situaţie a fost semnalată autorităţilor încă de acum cu trei săptămâni.

Cernica a mai spus că în cadrul şedinţei de luni vor avea loc consultări cu liderii de sindicat din unităţile de învăţământ pentru a se stabili "foarte clar calendarul de reacţie a ceea ce se întâmplă acum".

Într-un comunicat de presă transmis miercuri, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) susţine că şcolile din judeţele Suceava şi Botoşani ar putea fi închise după ce 13.000 de cadre didactice, membre FSLI, au ameninţat că vor face acest lucru dacă nu-şi vor primi, integral, salariile aferente lunii februarie.

Reprezentanţii organizaţiei reamintesc faptul că membrii lor de sindicat, din judeţele Suceava şi Botoşani au obţinut în instanţă reîncadrarea pe post conform prevederilor Legii 221/2008.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici