Şeful Secţiei 1 Poliţie Craiova cercetat de procurori pentru purtare abuzivă
Şeful Secţiei 1 de Poliţie Craiova, comisar-şef Jan Dobrescu, este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru purtare abuzivă, a declarat, joi, procurorul Ionel Grigorie.

Şeful Secţiei 1 Poliţie Craiova cercetat de procurori pentru purtare abuzivă (Imagine: Mediafax Foto)
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (CA) Craiova, procuror Ionel Grigorie, susţine că Andrei Constantin Trăistaru a formulat o plângere penală împotriva a cinci persoane, între care se află şeful Secţiei 1 de Poliţie, Jan Dobrescu, şi agentul de poliţie Marius Nicola.
"Procurorii fac cercetări în dosarul 682/P/2008 faţă de Dobrescu Jan, şeful Secţiei 1 de Poliţie Craiova. El este cercetat, conform art. 256 din Codul Penal, pentru purtare abuzivă. Plângerea a fost depusă împotriva a cinci persoane. Mai este vorba de agentul de poliţie Marius Nicola şi alte trei persoane care urmează să fie identificate", a declarat procurorul Ionel Grigorie.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, şeful Secţiei 1 de Poliţie ar fost identificat printre persoanele care, în 9 iunie, l-ar fi agresat în zona Primăriei Craiova.
Potrivit sursei citate, fiica comandantul IPJ Dolj, comisar-şef Gheorghe Bică, se constituie parte vătămată în cauză, ea depunând plângere împotriva lui Andrei Constantin Trăistaru.
"Dosarul a ajuns la noi (Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova – n. r.) datorită calităţii pe care o are comisarul-şef Dobrescu Jan. În funcţie de rezultatele cercetărilor, urmează să se dispună măsurile corespunzătoare", a declarat procurorul Ionel Grigorie.
Şeful Poliţiei Române, chestorul Gheorghe Popa, a dispus ca doi ofiţeri specialişti din cadrul Direcţiei Control Intern a IGPR să verifice împrejurările în care avut loc incidentul din iunie în care a fost implicată fiica şefului Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj, Gheorghe Bica.
"Inspectorul General al Poliţiei Române, chestor de poliţie dr. Gheorghe Popa, a dispus deplasarea a doi ofiţeri specialişti din cadrul Direcţiei Control Intern a IGPR la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj, pentru a verifica împrejurările în care a avut loc incidentul din data de 9 iunie, în care a fost implicată fiica şefului de inspectorat, prietenul acesteia şi şeful Secţiei 1 Poliţie Craiova", se arată într-un comunicat de miercuri al Poliţiei Române.
Presa a relatat că fiica şefului IPJ Dolj ar fi fost implicată, în iunie, într-un incident în trafic cu un alt şofer. Aceasta l-ar fi sunat pe prietenul ei, agentul de poliţie Maius Nicola, care ar fi venit la locul incidentului şi l-ar fi agresat, împreună cu mai multe persoane, pe bărbatul cu care prietena sa ar fi avut un conflict.
Amândoi au depus plângeri pentru vătămare corporală. Totodată, familia şoferului a reclamat că în altercaţie ar fi fost implicat şi şeful Secţiei 1 de Poliţie Craiova, Jan Dobrescu, care ar fi venit la faţa locului şi l-ar fi agresat pe acesta.
Dosarele celor doi au ajuns la procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

