Amendă pentru Petromidia. Compania nu a respectat normele de mediu după explozia din iulie
„Pentru soluţionarea unor petitţii transmise instituţiei noastre în perioada 13.07.2021-20.07.2021 de către cetăţenii din Năvodari, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu Comisariatul Judeţean Constanţa au efectuat verificări pe platforma industrială Petromidia unde se desfăşurau în lucrări de revizie – curăţare instalaţii rafinare ca urmare a incidentului produs în data de 02.07.2021. S-a constatat ca în timpul efectuării lucrărilor de reparaţii/revizie nu s-au luat măsurile necesare pentru prevenirea poluării, iar pentru neconformitatile constatate s-a aplicat sancţiune contravenţională, conform prevederilor Legii 278/2013 privind emisiile industriale, art. 11, litera a în valoare de 100 000 lei”, transmite Garda de Mediu.
Pe 2 iulie, un incediu a izbucnit în zona instalaţiei de hidrofinare petrol motorină (HPM) de la Petromidia.
Potrivit informaţiilor de la acel moment, cinci angajaţi ai companiei se aflau la locul accidentului. În urma exploziei, un bărbat, în vârstă de 32 de ani, a fost găsit decedat, iar alte cinci persoane au fost rănite, două dintre ele fiind transferate, în 5 iulie, cu arsuri grave, de la Spitalul Floreasca din Capitală, la o clinică din Germania, cu un avion militar. Unul dintre ei a murit în 13 iulie, iar al doilea, după doar patru zile.