- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Şeful SMAp, generalul Daniel Petrescu: Rusia nu este izolată total la nivel global din cauza acestui război din Ucraina
În perioada 15-17 noiembrie 2022, Statul Major al Apărării organizează, la Cercul Militar Naţional, conferinţa internaţională Gândirea Militară Românească, cu tema Dinamica arhitecturii de securitate în Zona Extinsă a Mării Negre, în contextul conflictului din Ucraina şi a noului Concept Strategic NATO. Astfel, prezent la eveniment, şeful SMAp a vorbit despre războiul din Ucraina şi implicaţiile acestuia la nivel economic, militar şi politic.
Şeful SMAp, generalul Daniel Petrescu: Rusia nu este izolată total la nivel global din cauza acestui război din Ucraina
"Războiul s-a întors în Europa. Este cea mai gravă criză de securitate din Europa după cel de-Al Doilea Război Mondial. Războiul are propria filosofie: lucrurile pot evolua într-un fel sau altul foarte repede. Este o luptă a voinţei, o luptă a armatelor, a conducerilor, economiilor, sprijinului populaţiei etc. Sunt multe lucruri pe care nu le ştim, la care nu ne putem gândi, dar care poate influenţează finalul acestui război", a spus generalul Petrescu.
"Pe măsură ce vorbim, trebuie să fim conştienţi că războiul are loc la graniţele noastre, că oameni mor în timp ce vorbim. Condamn cu tărie acest atac, care a fost neprovocat şi ilegal, împotriva Ucrainei. (...) Este un război de supravieţuire naţională pentru Ucraina, dar un război al alegerii pentru Rusia. Este şi o luptă în care valorile Occidentului sunt testate. Are tot felul de implicaţii economice, militare, politice etc. La nivel politic, ne confruntăm cu un nou cadru politic şi militar. Este caracterizat de mai multe incertitudini şi constrângeri faţă de perioada anterioară acestui război. Este posibil să urmeze o perioadă de regres în cooperarea şi integrarea internaţionale, ca rezultat al acestui război. Procesul de globalizare este posibil, însă, să nu fie oprit", a continuat acesta.
Şeful SMAp a punctat că: "Am văzut deja o schimbare în ierarhizarea priorităţilor unor ţări. Vedem că ţările cooperează mai mult, vedem o mai mare deschidere pe continent pentru investiţiile în apărare. Cred că au realizat cu toţii importanţa creării propriilor capabilităţi pe care le poţi folosi în cazul unei crize, în special dacă este o criză militară".
Cât despre sancţiunile Occidentului asupra Moscovei, acesta a subliniat: "Federaţia Rusă este supusă unor sancţiuni occidentale, însă, în acelaşi timp, sunt ţări, în afara Europei, care încă mai cooperează cu Rusia, din punct de vedere politic şi economic. Aşadar, Rusia nu este izolată total la nivel global din cauza acestui război din Ucraina".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Bolojan: Am semnat acest protocol pentru ca România să aibă un guvern stabil într-o perioadă dificilă
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
-
Coreea de Nord ar putea trimite şi mai multe trupe şi drone în sprijinul Rusiei
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO