Şeful Statului Major al Apărării şi omologul luxemburghez, discuţii la Comandamentul NATO din Sibiu
Întrevederile au avut loc în cadrul vizitei în România a unei delegaţii a Marelui Ducat al Luxemburgului, condusă de viceprim-ministrul, Xavier Bettel, căreia i s-a alăturat şi ambasadorul României în Luxemburg, E.S. Alexandrina-Livia Rusu.
Potrivit Ministerului Apărării, agenda s-a axat pe schimbul de opinii privind integrarea militarilor luxemburghezi în Grupul de Luptă al NATO, dislocat în facilităţile de instruire din Cincu, în urmă cu doi ani, pentru consolidarea posturii de descurajare şi apărare.
Totodată, discuţiile oficialilor au vizat evaluarea situaţiei de securitate din zona extinsă a Mării Negre, evoluţia arhitecturii defensive euro-atlantice, precum şi diversificarea programului de antrenamente şi exerciţii comune pe teritoriul naţional.
Generalul Gheorghiţă Vlad a apreciat că nivelul excelent al relaţiilor de cooperare dintre militarii români şi cei care constituie structura aliată se datoreaza şi remarcabilei conduite profesionale a militarilor luxemburghezi.
„În continuare, contribuţia lor rămâne esenţială în procesul realizării capacităţii operaţionale iniţiale a Grupului de Luptă de nivel brigadă, care va avea loc la începutul anului viitor. Reiterez cu deplină convingere că împreună suntem ferm angajaţi pentru apărarea colectivă şi întărirea flancului estic al NATO şi al UE”, a afirmat şeful Apărării.