- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Şeful Vămii Galaţi îl acuză pe Chelu că a preluat ilegal firma unde el era director economic
Actualul şef al Vămii Galaţi, Petrică Munteanu, fost director economic al societăţii Plase Pescăreşti din Galaţi, susţine că această societate a fost preluată ilegal, prin violenţă, de către Cătălin Chelu, şi că în 2008 oamenii acestuia l-ar fi sechestrat în biroul său.
Şeful Vămii Galaţi îl acuză pe Chelu că a preluat ilegal firma unde el era director economic (Imagine: Ziarul Financiar)
Petrică Munteanu susţine că "interpuşi" ai lui Cătălin Chelu au folosit violenţa şi au încercat intimidarea celor care conduceau societatea respectivă în anul 2008, pentru a putea intra în posesia pachetului majoritar de acţiuni.
Munteanu a povestit că, în momentul în care societatea Plase Pescăreşti SA Galaţi a devenit "închisă", în sensul că acţiunile nu au mai putut fi preluate de pe Rasdaq, au început "presiuni" din partea lui Cătălin Chelu, care deţinea deja 14 la sută din acţiuni şi care încerca să preia pachetul majoritar.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Preşedinţi. Descoperim că a fost cu ghinion
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
Potrivit declaraţiilor lui Petrică Munteanu, Chelu încerca să înregistreze 52 de contracte prin care îşi majora aportul propriu la societate. Acest lucru a fost respins de către conducerea de atunci a societăţii gălăţene, care a formulat şi plângere la DIICOT, considerând contractele respective ca fiind false.
Presiunile au continuat şi au mers până într-acolo încât, susţine Munteanu, oamenii lui Chelu au recurs la acte de violenţă pentru a-i intimida pe reprezentanţii acţionarilor majoritari.
"Legal nu se mai puteau prelua acţiuni decât între angajaţii societăţii. S-a recurs însă la alte metode, aşa încât în 1 august 2008 au fost angajaţi ilegal, cu contracte de part-time, patru dintre oamenii lui Chelu. Este vorba despre Bunu Antonel, Gabriel Constantinescu, Ionel Mitu şi Petru Mihalcea. Aceştia au mers la unul dintre reprezentanţii acţionarilor, doamna Doina Galiţă, şi i-au cerut să înregistreze acţiuni pe care susţineau că le-au cumpărat. Doamna Galiţă a refuzat să facă acest lucru şi a fost lovită. Există şi buletin medico-legal", a susţinut Munteanu.
Fostul director economic al societăţii Plase Pescăreşti din Galaţi a spus că un alt episod s-a consumat atunci când în biroul său ar fi intrat oamenii lui Cătălin Chelu care nu i-ar fi permis să iasă din încăpere, încercând să-l intimideze.
"Am sunat de şapte ori la 112, iar după ceva timp au apărut şi poliţişti de la Secţia 1 Galaţi, care la finalul acţiunii lor nici măcar nu au încheiat un proces-verbal. S-a încercat astfel muşamalizarea cazului", a mai spus Munteanu.
Acesta a adăugat că au mai existat acţiuni prin care au fost convocate adunări generale şi s-au înregistrat diverse documente false.
"Pe 4 septembrie 2008, au venit cu mascaţii, agenţi de pază ai unei societăţi care avea licenţa de funcţionare expirată, Crotal Security, şi au încercat să ne intimideze, au spart biroul. În prealabil, agenţii care erau angajaţi să asigure paza la societatea noastră fuseseră chemaţi la poliţie şi ameninţaţi că pot ieşi de pe piaţă dacă încearcă să riposteze. Bineînţeles că nu au ripostat. Noi am scăpat atunci de bătaie cu fuga printre blocuri", a mai spus Munteanu, explicând că miza a fost, de fapt, preluarea unei societăţi (singura din ţară care producea plase pescăreşti) care deţine o suprafaţă de aproximativ două hectare de teren în zona Mazepa din Galaţi, zonă situată aproape de centrul oraşului.
În urma acestor incidente, potrivit lui Petrică Munteanu, au fost înregistrate mai multe plângeri. Una dintre acestea, cu numărul 394/P/2008, se află la DIICOT structura centrală, iar alte trei dosare în care se care reclamă comiterea mai multor infracţiuni s-ar afla la DIICOT Galaţi.
În afară de acestea, reprezentanţii Parchetului Judecătoriei Galaţi au confirmat existenţa unui dosar 2010/P/2010, aflat în cercetare, care îl vizează pe Gabriel Constantinescu, unul dintre apropiaţii lui Cătălin Chelu. Împotriva lui Constantinescu, a fost depusă o plângere în care este acuzat de fals sub semnătură privată şi abuz în serviciu într-un conflict cu reprezentanţii SC Plase Pescăreşti SA.
"Dosarul se află în cercetare în acest moment, urmând ca procurorul de caz să ia o decizie", a declarat Liliana Constanda, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.
Costanda a mai precizat că nu poate da în acest moment mai multe informaţii despre conţinutul dosarului, câtă vreme nu s-a formulat un rechizitoriu, iar cercetarea nu este încheiată.
Cătălin Chelu este acuzat de dare de mită şi cumpărarea influenţei, iar Gabriel Constantinescu, Antonel Cristi Bunu şi Ştefan Niţache Badea sunt cercetaţi de DNA pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită, în legătură cu tentativa de corupere a lui Dan Fătuloiu.
Direcţia Naţională Anticorupţie a organizat, vineri, un flagrant delict în cazul omului de afaceri gălăţean Cătălin Chelu, pentru a-l prinde în momentul oferirii mitei de 50.000 de euro secretarului de stat în MAI, Dan Valentin Fătuloiu.
Anchetatorii au stabilit că, în perioada august - 12 noiembrie 2010, Cătălin Chelu i-ar fi promis secretarului de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor Dan Valentin Fătuloiu, denunţător în cauză, suma de un milion de euro, pentru ca acesta să îşi îndeplinească în mod necorespunzător îndatoririle de serviciu ce decurg din punerea în aplicare a Planului Naţional de Combatere a Evaziunii Fiscale. Documentul respectiv este fundamentat pe cooperarea inter-instituţională dintre MAI, Ministerul Public, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi alte instituţii ale statului.
Totodată, mita a fost promisă pentru a împiedica cercetarea în sistem integrat a cauzelor penale ce îi vizează pe Cătălin Chelu, Gabriel Constantinescu şi Antonel Bunu, scopul final fiind soluţionarea favorabilă a respectivelor dosare penale.
Ştefan Badea, Cătălin Chelu, Gabriel Constantinescu şi Antonel Bunu au fost arestaţi preventiv, duminică, în urma acţiunii DNA.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO