Seiful unei case de schimb valutar din Arad a fost furat
Seiful unei case de schimb valutar din centrul municipiului Arad a fost furat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, hoţii intrând în firmă printr-o galerie de artă din acelaşi imobil forţând o uşă.
Seiful unei case de schimb valutar din Arad a fost furat (Imagine: Ciprian Steria/Arhiva Mediafax Foto)
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Arad, Ovidiu Liber, în seif se afla suma de 39.000 de lei, iar pe parcursul nopţii de sâmbătă spre duminică sistemul de alarmă al firmei s-a declanşat de două ori.
Anchetatorii spun că agenţii firmei de pază, care avea contract cu societatea care deţine casa de schimb valutar, s-au deplasat de două ori la faţa locului, respectiv la ora 1.00 şi în jurul orei 3.00, pentru a verifica motivul pentru care s-a declanşat alarma.
"Agenţii de pază au verificat de două ori uşa de la intrarea în casa de schimb valutar şi au constatat că nu există urme de intrare prin efracţie, astfel că au plecat de la faţa locului", a spus Liber.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Misterul accidentului aviatic din Coreea de Sud se adânceşte. Datele de zbor şi înregistrările audio s-au oprit cu 4 minute înainte de accident. Investigator: "Este rar"
-
ANALIZĂ ZF. În România importurile asigură 60% din consumul de produse lactate în România
-
Ion Cristoiu: O moştenire a Războiului Rece: NATO
Acesta a precizat că intrarea în casa de schimb valutar s-a făcut printr-o galerie de artă, aflată în acelaşi imobil.
Uşa de termopan a galeriei de artă, situată pe o stradă laterală, era forţată, iar hoţii au ajuns la seiful din casa de schimb valutar după ce au demontat nişte pereţi din rigips.
Angajaţii casei de schimb valutar vor fi audiaţi pe parcusul zilei de duminică.
Seiful casei de schimb valutar situată în centrul municipiului Arad, pe Bulevardul Revoluţiei, a fost furat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, hoţii intrând în firmă prin galeria de artă din acelaşi imobil forţând o uşă.
Furtul seifului a fost sesizat la poliţia locală duminică dimineaţă, de către o angajată a casei de schimb.
Firma nu avea camere de supraveghere video, criminaliştii strângând probe de la faţa locului.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO