Laura Codruţa Kovesi a amintit, marţi, că DGA gestionează cauze în care procurorii deţin competenţa urmăririi penale.
Procurorul general a explicat, astfel, că atâta timp cât DGA este mai eficientă decât alte structuri ale ministerului, vor fi mai mulţi poliţişti arestaţi şi oamenii vor vedea numai astfel de subiecte în mass-media, deşi nu aceasta este realitatea.
Kovesi a apreciat că MAI a avut rezultate mai bune în 2010 în ceea ce priveşte combaterea evaziunii fiscale şi a contrabandei, însă trebuie depuse în continuare eforturi.
Procurorul general a mai spus că are toată disponibilitatea pentru a găsi o metodologie comună pentru cele două instituţii, amintind că o prioritate pentru ambele în 2011 trebuie să fie implementarea noilor coduri.
La prezentarea bilanţului MAI pe anul 2010 au participat şi preşedintele României, Traian Băsescu, premierul Emil Boc, ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu şi directorul SRI, George Maior.