Şeitan: Drepturile de autor şi convenţiile civile taxate unitar, inclusiv pentru carte de muncă
„Drepturile de autor, PFA-urile şi convenţiile civile vor fi reglementate printr-o lege specială şi vor fi taxate toate într-un fel, anume cu 5% contribuţia pentru sănătate şi 5% contribuţia pentru pensii, inclusiv cei care au şi carte de muncă. Este vorba aici de o definire foarte clară a ceea ce înseamnă drept de autor”, a spus, la finalul şedinţei de guvern, ministrul Muncii.
El a apreciat că dreptul de autor este utilizat în prezent ca un drept salarial mascat.
„Dreptul de autor a fost conceput ca, atunci când ai scris o carte, cel care o vinde să îţi dea şi ţie ceva. La film, la fel. În prezent, la noi acesta este un drept salarial mascat”, a spus Şeitan.
Conform unui proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal, cota de cheltuieli deductibile pentru venitul net obţinut din drepturi de proprietate intelectuală va fi redusă la jumătate, de la 40% la 20% din venitul brut, aceeaşi diminuare, de la 50% la 25% din venitul brut, urmând să fie operată şi pentru venituri din crearea unor lucrări de artă monumentală.
Prin reducerea cotelor de cheltuieli forfetare la stabilirea venitului net din drepturi de proprietate intelectuală, Guvernul estimează un plus de încasări bugetare de 10,5 milioane lei pe şase luni din 2010, de 22 milioane lei în 2011, de 24 milioane lei în 2012 şi de 25 milioane lei în 2013.
Un document al Ministerul Finanţelor redactat în urmă cu două săptămâni relevă că Executivul estimează că va obţine în 2010 venituri suplimentare totale de 76 milioane lei din introducerea CAS la venituri din drepturi de autor simultan cu reducerea cotei deductibile de la 40% la 25%