Şeitan: Era posibil ca în 2011, salariile să scadă cu 30 - 50%
Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a declarat, luni, că era posibil ca în 2011 salariile bugetarilor să scadă cu 30 - 50% sau chiar mai mult dacă actualele măsuri nu ar fi fost aplicate.

Şeitan: Este posibil ca în 2011 salariile bugetarilor să scadă cu 30 - 50% (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)
Declaraţia a fost făcută de Şeitan într-o discuţie cu economistul Liviu Voinea, în prezenţa jurnaliştilor, la o dezbatere organizată de Blocul Naţional Sindical cu tema "Tratamentul fiscal al veniturilor din muncă".
Voinea s-a adresat ministrului Şeitan, spunându-i: "Tăiaţi prea mult din pensii şi din salarii".
"Nu ai nicio bucurie să tai din pensii şi salarii, dar dacă ai speranţa că la sfârşitul celor şase luni revii, o faci. Dacă nu, s-ar putea ca la anul să tai încă 30 sau 50%, ceea ce este foarte posibil, sau poate chiar mai grav", i-a răspuns Şeitan.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Fostul şef al armatei britanice: Europa trebuie să asigure securitatea Ucrainei dacă SUA nu o vor face
-
Jandarmeria Bucureşti, despre mitingul din Piaţa Victoriei: Un bărbat a fost prins cu un cuţit
-
Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina
Ulterior, ministrul a declarat că dacă nu s-ar fi luat măsurile anti-criză în acest an, în 2011 ar fi fost posibilă o reducere de chiar şi 70% a salariilor.
"Nu am făcut o analiză pe scăderea salariilor anul viitor, dar dacă nu am fi luat aceste măsuri ar fi posibil să scadă salariile şi cu 70% în 2011. Dacă nu am fi luat aceste măsuri şi dacă se aplică şi nu vor avea rezultatele scontate, singura soluţie este să cadă Guvernul", a declarat Şeitan presei, în urma discuţiei avute cu Voinea.
La finalul şedinţei de duminică prin care Guvernul a adoptat proiectele de legi prin care sunt reduse salariile, pensiile şi alte prestaţii sociale din sectorul bugetar, premierul Emil Boc a arătat că proiectele de legi vor intra în vigoare odată cu avizul Parlamentului şi publicarea în Monitorul Oficial.
Premierul a spus că reducerea salariilor şi pensiilor va fi valabilă doar până la sfârşitul anului 2010, măsura fiind una temporară.
Emil Boc a asigurat din nou că salariile şi pensiile ar urma să fie majorate în 2011, dar condiţionat de restructurarea aparatului bugetar, respectiv de aplicarea Legii pensiilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

